12.3 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitate(VIDEO) Spania, afectată de inundații puternice

(VIDEO) Spania, afectată de inundații puternice

Spania, afectată de inundații puternice. Drumuri blocate, oraşe izolate şi o populaţie sfătuită să rămână în locuinţe, după ce ploi torenţiale s-au abătut asupra unei mari părţi a Spaniei weekendul trecut. Asta, după o vară marcată de temperaturi extreme, informează agențiile AFP și Reuters, citate de Agerpres.

AFP notează că este așteptat ca ploile torențiale să continue și luni în cadrul unui episod meteorologic al unui fenomen bine-cunoscut în Spania.

Denumit „Dana” (acronim în limba spaniolă pentru „depresiune izolată de niveluri înalte”), acesta generează „precipitaţii persistente şi generalizate. Pe plan local puternice sau foarte puternice, însoţite de furtuni, pe întregul teritoriu cu excepţia insulelor Canare”, potrivit Agenţiei naţionale de meteorologie (Aemet) a Spaniei.

Precipitaţiile ar putea să ajungă la 120 de litri/m3 în 24 de ore

Ministerului de interne de la Madrid, care a emis o avertizare pentru mare parte a teritoriului spaniol, precipitaţiile ar putea să ajungă la 120 de litri/m3 în 24 de ore.

Autorităţile spaniole au fost cu atât mai îngrijorate cu cât weekendul trecut a fost marcat de întoarcerile din vacanţă înainte de începerea noului an şcolar. Drumurile riscau să devină foarte aglomerate.

Direcţia generală pentru transporturi (DGT) şi-a reiterat de-a lungul zilei de duminică apelurile de „a nu folosi maşinile şi de a rămâne acasă. Asta, în condiţiile în care numeroase drumuri au fost complet acoperite de apă şi penele de curent s-au înmulţit”.

Circulaţia trenurilor a fost, de asemenea, întreruptă pe mai multe tronsoane, a precizat Renfe, compania feroviară spaniolă. Aceasta le-a propus călătorilor să îşi amâne călătoriile fără să plătească nicio taxă suplimentară.

La Madrid, o avertizare a răsunat pe toate telefoanele mobile din regiune: „Din cauza riscului extrem de furtuni în regiunea Madrid, astăzi nu folosiţi automobilul şi rămâneţi acasă”.

În mai multe oraşe ale ţării, primarii le-au cerut localnicilor să rămână în locuinţele lor din cauza riscurilor de inundaţii.

La Toledo, un important oraş turistic, primarul Carlos Velazquez şi-a îndemnat concitadinii „să rămână cât mai mult posibil acasă”.

Citeşte şi: Liberalii au votat în favoarea asumării răspunderii Guvernului Ciolacu pentru măsurile fiscale

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS