23.9 C
Craiova
luni, 3 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn constructor a jucat la păcănele banii cu care trebuia să ridice casa unui client

Un constructor a jucat la păcănele banii cu care trebuia să ridice casa unui client

Un constructor din Bihor a fost trimis în judecată pentru că ar fi jucat la păcănele toți banii încasați de la un client pentru ridicarea unei case. Meșterul, care este acuzat acum de înșelăciune, ar fi pierdut la jocurile de noroc peste 23.000 de euro, scrie Bihon.ro.

Cei doi încheiaseră un contract în aprilie 2021, prin care constructorul se angaja să ridice o casă de locuit. Timp de cinci luni, meseriașul i-ar fi cerut clientului său diferite sume de bani pentru materialele de construcție. Ar fi primit, în mai multe rate, 18.000 de euro și peste 26.000 de lei, scrie sursa citată.

În loc să cumpere materiale pentru casa pe care o avea de ridicat, meșterul a jucat și a pierdut toți banii la păcănele.

Când și-a dat seama că a fost înșelat, clientul s-a dus la poliție.

În baza probelor strânse la dosar (documente care dovedeau sumele de bani date de client constructorului, dar și mesaje pe WhatsApp dintre cei doi), procurorii l-au trimis în judecată pe constructor pentru înșelăciune.

Procesul se va derula la Judecătoria Oradea și va începe la jumătatea lunii septembrie.

Citește şi: Un tânăr de 18 ani s-a înecat în râul Siret

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS