15.6 C
Craiova
marți, 28 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateMiniştrii de Externe din Franţa şi Olanda, în România

Miniştrii de Externe din Franţa şi Olanda, în România

Şefii diplomaţiilor din Franţa şi Ţările de Jos sunt, astăzi, oaspeţii omologului lor din România.

Ministrul de Externe Bogdan Aurescu, ministrul pentru Europa şi afaceri externe din Franţa, Catherine Colonna, şi vicepremierul şi ministrul de externe olandez Wopke Hoekstra vor avea consultări în format trilateral. Anterior, ei se vor deplasa la Centrul Naţional de Instruire Întrunită Getica, de la Cincu, în judeţul Braşov, potrivit observatornews.ro.

Aici sunt instalaţi militarii francezi şi olandezi din Grupul de Luptă al NATO din România. La ora 16.00, cei trei miniştri vor susţine o conferinţă de presă transmisă pe conturile Ministerului Afacerilor Externe de pe reţelele sociale. Ministrul francez s-a aflat ieri la Odessa, chiar în timpul unui bombardament al Rusiei. 

Ei vor avea un schimb de opinii şi privind agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, evoluţiile din Republica Moldova şi cooperarea în cadrul NATO. După consultări, vor susţine o conferinţă comună de presă.

Vizita celor doi miniştri de Externe în România „reprezintă o reconfirmare a cooperării foarte bune a României cu Franţa şi cu Olanda, în plan bilateral, dar şi pe plan european şi în cadrul NATO, precum şi a interacţiunii trilaterale eficiente între Bucureşti, Paris şi Haga”, precizează MAE.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS