17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBărbat arestat pentru că a violat și șantajat o adolescentă de 13 ani

Bărbat arestat pentru că a violat și șantajat o adolescentă de 13 ani

Un bărbat din Bistrița-Năsăud a fost reținut, fiind acuzat de procurorii DIICOT că ar fi violat în repetate rânduri o fată de 13 ani, pe care o șantaja apoi cu înregistrările video ale actelor sexuale. El ar fi trimis filmările părinților copilei, dar și unui cadru didactic, informează Hotnews.

DIICOT a anunțat miercuri reținerea unui bărbat pentru infracțiunile de pornografie infantilă, viol, șantaj, violare de domiciliu, furt calificat și amenințare.

Conform procurorilor, în perioada martie – decembrie 2022, bărbatul ar fi violat o fată în vârstă de 13 ani, a filmat actele sexuale și a folosit și transmis filmările pentru a o șantaja pe victimă ca să o determine să se întâlnească cu el.

Bărbatul este acuzat că în luna octombrie ar fi atras-o pe fată într-un loc izolat, sub pretextul că îi va restitui câinele furat și a violat-o, înregistrând scenele cu un telefon mobil. Ulterior, filmarea a fost distribuită părinților fetei și unui cadru didactic. De asemenea, în cursul lunii decembrie, el le-ar fi amenințat cu moartea pe fată și pe mama acesteia.

Pe numele bărbatului a fost emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS