Prăbuşire fatală a unui avion de mici dimensiuni pe plaja Santa Monica, unde mulţi turişti se adună în fiecare an pentru a admira capătul celebrei Route 66, la porţile oraşului Los Angeles.
Imaginile accidentului, care a avut loc joi, la sfârşitul după-amiezii, au făcut rapid turul reţelelor sociale.
O înregistrare video a prăbuşirii arată aparatul zburând periculos de jos în apropierea celebrului dig care domină plaja cu parcul său de distracţii, înainte de a se prăbuşi la câteva zeci de metri distanţă şi de a se răsturna violent pe nisip, sub privirea nedumerită a trecătorilor.
Un fost primar al oraşului Santa Monica, Rex Minter, a murit în accident, potrivit autorităţilor. Nonagenarul era singurul pasager de la bordul acestui mic Cessna 150.