12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBărbatul care şi-a masacrat familia la Bascov, arestat pentru 30 de zile

Bărbatul care şi-a masacrat familia la Bascov, arestat pentru 30 de zile

Bărbatul care şi-a masacrat familia în Bascov a ajuns miercuri după-amiază în faţa judecătorilor din Argeş, care au decis să rămână în arest pentru 30 de zile, informează Observatornews.

Judecătorii au decis să instituie un mandat de 30 de zile pentru bărbatul din Bascov care şi-a ucis cinci membri ai familiei. 

Ca şi în cazul audierilor susţinute în faţa procurorilor, criminalul a vorbit tare şi răspicat şi în faţa instanţei.

„Am avut discernământ diminuat, nu mi-am dat seama perfect, aveam tot felul de frici, am luat jumatate de pastila seara.”, a declarat acesta judecătorilor. 

La aflarea deciziei, a spus că nu face recurs: „Sunt de acord pentru că nu am unde să mă duc!”.

Între timp, la locului crimei din Bascov a revenit un echipaj de cercetare criminalistică.

Victimele, luate prin suprindere, când dormeau

Crimele au avut loc în două case diferite, situate una peste drum de cealaltă.

Criminalul locuia cu părinţii şi cu fratele său într-una dintre case. În cealaltă casă trăiau sora şi cumnatul lui, împreună cu fetiţa lor de cinci ani. 

În cursul nopţii, agresorul şi-ar fi omorât mai întâi fratele, apoi părinţii, în timp ce dormeau. Dimineaţa, după ce a plecat cumnatul său la muncă, a intrat în a doua casă şi le-a ucis pe sora şi nepoata sa.

Crimele au fost descoperite abia după-amiază, când cumnatul agresorului s-a întors de la serviciu. 

Anchetatorilor nu le este clar încă motivul pentru care a săvârșit cele cinci crime. Bărbatul ar fi spus că totul a pornit de la niște neînțeleri în familie. Printre acestea s-ar număra și faptul că familia ar fi avut în plan să-l interneze pe bărbat. Acesta ar fi aflat și ar fi vrut să oprească acest demers.

Miercuri au apărut și primele rezultate ale autopsiei. S-au observat aceleași traumatisme la toate victimele: lovituri la cap și la ceafă, cu obiecte dure. Așadar, toate victimele au fost luate prin surprindere. Nu au fost înjunghiate, așa cum s-a crezut inițial, ci atacate cu un ciocan și cu bolovani, potrivit unor surse din anchetă. 

Și-ar fi notat într-o agendă planul

Psihiatrul presupusului criminal a declarat că bărbatul nu era violent. Era anxios și închis, motiv pentru care familia îl ținea de mai mult timp în casă. 

Bărbatul era cunoscut cu afecțiuni medicale psihice încă din 2006 și era sub tratament de specialitate. Ar fi recunoscut la audieri că nu a respectat tot timpul sfaturile medicului curant și că nu lua tot timpul medicamentele. Suferea de schizofrenie, o afecțiune psihică gravă, dar care poate fi ținută în frâu cu tratament permanent.

Potrivit unor surse, bărbatul și-ar fi notat cu lux de amănunte într-o agendă detalii despre cum plănuia cele cinci crime. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS