17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitate9 milioane de certificate COVID-19, eliberate

9 milioane de certificate COVID-19, eliberate

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu a anunţat, marţi, că au fost eliberate peste 9 milioane de certificate COVID-19.

„Până în momentul de faţă au fost eliberate 9.031.038 de certificate. Se păstrează proporţia, mare parte dintre acestea, respectiv 91,8%, sunt certificate COVID-19 care atestă vaccinarea”, a declarat Andrei Baciu într-o conferinţă de presă.

Cu privire la activitatea de vaccinare, Baciu a afirmat că sunt peste 650 de companii care au desfăşurat astfel de activităţi.

„Sunt 658 de companii care au desfăşurat astfel de activităţi, din care 96 în domeniul HORECA, iar în momentul de faţă această activitate este desfăşurată în cadrul a 45 de companii. Continuă şi partea de vaccinare în locaţii diferite, în locaţii atipice: târguri, pieţe, parcări. În momentul de faţă, avem un număr de 197.388 de persoane care sunt vaccinate prin astfel de abordări, în astfel de locaţii”, a declarat secretarul de stat.

Până în momentul de faţă au fost organizate peste 16 misiuni de transport în care au fost angrenate peste 50.550 de persoane din cadrul MAI şi peste 14.525 de persoane din cadrul MApN.

România a recepţionat până în acest moment peste 27 de milioane de doze, marea majoritate fiind de la compania Pfizer.

„Cu privire la stocurile de vaccin pe care le avem în momentul de faţă, România a receptat 27.644.899 de doze de vaccin. Dintre acestea, 17.672.999 sunt vaccinuri produce de Pfizer-BioNTech, 3.182.400 sunt vaccinuri produse de Moderna 3.374.000 sunt produse de AstraZeneca, iar în final 3.415.500 sunt vaccinuri produse de Johnson&Johnson”, a arătat Andrei Baciu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS