5.6 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePfizer a depus la EMA cererea de autorizare a vaccinului său pentru copiii de 5-11 ani

Pfizer a depus la EMA cererea de autorizare a vaccinului său pentru copiii de 5-11 ani

Grupul farmaceutic american Pfizer Inc. şi partenerul său german BioNTech SE au anunţat vineri că au transmis Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA) datele medicale care sprijină utilizarea vaccinului lor anti-COVID-19 la copiii din grupa de vârstă 5-11 ani, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Deşi vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de alianţa Pfizer-BioNTech nu este în prezent aprobat pentru această grupă de vârstă, el a primit autorizarea pentru adolescenţii de peste 12 ani atât în Statele Unite, cât şi în Uniunea Europeană.

Cele două companii au cerut la începutul lunii octombrie Agenţiei pentru alimente şi medicamente (FDA) din Statele Unite să autorizeze acest ser pentru copiii din grupa 5-11 ani, iar un comitet consultativ din cadrul FDA se va reuni în luna noiembrie pentru a examina acele date medicale.

Deşi copiii sunt mai puţin susceptibili să dezvolte forme severe de COVID-19, ei pot totuşi să transmită virusul SARS-CoV-2 altor persoane, inclusiv populaţiilor vulnerabile, care prezintă riscuri medicale mai mari.

Vaccinul Pfizer-BioNTech a demonstrat că induce o reacţie imunitară puternică în rândul copiilor cu vârste cuprinse între cinci şi 11 ani, în cadrul unui studiu realizat pe 2.268 de participanţi, au anunţat reprezentanţii celor două companii în data de 20 septembrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS