10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGoogle și-a triplat profitul față de anul trecut

Google și-a triplat profitul față de anul trecut

Grupul Alphabet, care deține Google, a avut un trimestru extrem de bun datorită creșterii segmentului cumpărăturilor online, iar compania a depășit pragul de 1.800 de miliarde dolari capitalizare de piață. Profitul a depășit 18 miliarde dolari, iar veniturile au trecut de 61 miliarde dolari, creșterile fiind mult peste ce anticipau analiștii, informează Hotnews.

Cum consumatorii au petrecut mult timp online în ultimul an, companiile au cheltuit tot mai mult pe publicitate pentru a ajunge la ei cu mesajele, fie prin Google Search, fie prin reclame în YouTube. Acest lucru s-a văzut în rezultatele Google. Compania a beneficiat și de reluarea activității fizice de către multe businessuri.

Profitul s-a triplat față de acum un an, la 18,5 miliarde dolari, iar totalul este spectaculos, fiindcă până acum 5-6 ani Google realiza acest profit într-un an întreg, nu doar în trei luni.

Cifra de afaceri a crescut cu 62%, la 61,8 miliarde dolari.

Pentru Alphabet, 2017 a fost primul an complet în care cifra de afaceri a depășit 100 miliarde dolari, iar anul trecut a fost de 182 miliarde dolari pentru cele patru trimestre. În acest an sunt șanse mari ca valoarea să treacă de 200 miliarde.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS