8.3 C
Craiova
luni, 25 octombrie, 2021
Știri de ultima orăActualitateValeriu Gheorghiță: Populația din sate se va putea vaccina anti-Covid cu ajutorul echipelor mobile

Valeriu Gheorghiță: Populația din sate se va putea vaccina anti-Covid cu ajutorul echipelor mobile

Valeriu Gheorghiţă, preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, a declarat că în fiecare zi o echipă mobilă de vaccinare împotriva noului coronavirus va fi prezentă în localităţile din mediul rural, astfel încât, până la sfârşitul lunii august, în cele peste 2.800 de comune din România să se asigure accesul populaţiei la vaccinare.

„Un element important pe care îl avem în vedere – trecerea de la vaccinarea în centrele fixe la vaccinarea în centru şi prin echipe mobile. Aici vorbim de conceptul «Oraşul vaccinează satul».

În fiecare zi, o echipă mobilă va fi într-o comună, într-o localitate din rural în următoarea perioadă, încât, până la sfârşitul lunii august, în cele peste 2.862 de comune din România să avem echipe mobile care să asigure accesul populaţiei la vaccinare, pentru a ne pregăti foarte bine pentru perioada următoare, care s-ar putea să fie asociată cu un alt val de îmbolnăviri. Tendinţa este de a mobiliza cât mai mult echipe mobile mai ales către zonele rurale”, a spus Valeriu Gheorghiță, citat de Agerpres.

Numărul de persoane care se programează efectiv în centrele de vaccinare este din ce în ce mai redus

În prezent, peste 88% dintre persoanele care se vaccinează cu prima doză se imunizează prezentându-se direct la centrul de vaccinare fără programare în platformă, a mai spus Gheorghiță.

„Numărul de persoane care se programează efectiv în centrele de vaccinare este din ce în ce mai redus. Vorbim de o medie şi aici sunt datele din 16 iunie – între 17.000 şi 19.000 de persoane în fiecare zi”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.

De la 1 iulie, certificatul verde va fi disponibil la nivel naţional în vederea facilitării circulaţiei în ţări europene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Vaccinurile anti-Covid pentru copiii cu vârste cuprinse între 5...

Vaccinurile pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 și...

ȘTIRI GdS