15.3 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVânt puternic în întreaga ţară, de sâmbătă dimineaţă până luni la prânz

Vânt puternic în întreaga ţară, de sâmbătă dimineaţă până luni la prânz

Meteorologii au emis o informare de vânt puternic care va fi în vigoarede sâmbătă dimineaţă și până luni, la ora 10.00, interval în care vântul va sufla cu putere în întreaga ţară, cu rafale de până la 90 de kilometri la oră.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, din a doua parte a nopţii de vineri spre sâmbătă (26/27 februarie), vântul se va intensifica treptat, la început în nord-est şi la munte, iar pe parcursul zilei de sâmbătă, în cea mai mare parte a ţării. Duminică şi luni vor fi intensificări temporare ale vântului în special în regiunile estice şi în zona de munte. Meteorologii spun că se vor înregistra viteze la rafală, în general, de 45…55 km/h, iar în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali se vor depăşi 80…90 km/h.

La munte, în general la altitudini mai mari de 1500 metri, vor fi intervale în care va ninge, iar în estul teritoriului, îndeosebi din a doua parte a nopţii de duminică spre luni (28 februarie/1 martie), şi pe parcursul zilei de luni (1 martie) vor predomina ninsorile.

Vremea va intra într-un proces de răcire ce se va resimţi treptat în toate regiunile, astfel că valorile termice se vor situa în jurul celor normale

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS