21.7 C
Craiova
luni, 10 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLockdown Israel: Hotelurile din Eilat şi de la Marea Moartă se redeschid

Lockdown Israel: Hotelurile din Eilat şi de la Marea Moartă se redeschid

Ministerul Turismului din Israel a anunţat joi că hotelurile din hotspotul turistic Eilat şi din apropiere de Marea Moartă vor primi în curând permisiunea de a se redeschide, ceea ce nu se va întâmpla însă şi cu hotelurile din restul ţării, care vor rămâne închise pe fondul lockdown-ului impus în urma pandemiei de coronavirus, informează timesofisrael.

Eilat, o staţiune populară de la Marea Roşie, situată în sudul Israelului, dar şi Marea Moartă, situată puţin mai la nord, în deşertul Arava, vor deveni „insule turistice” pentru a sprijini o industrie puternic afectată de pandemie.

Parlamentul israelian, Knesset-ul, a adoptat luni seara un proiect de lege care exceptează de la lockdown cele două zone, se indică într-o declaraţie a Knesset-ului.

Persoanele care intră în cele două zone trebuie să efectueze un test pentru coronavirus la punctele de control, conform proiectului de lege.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Turismului, Lydia Weitzman, nu a precizat însă şi când se vor redeschide hotelurile respective, deoarece „trebuie implementată logistica de testare”.

Înainte de vot, ministrul Turismului, Orit Farkash Hacohen, a calificat proiectul de lege un compromis care plasează „cetăţenii Israelului şi proprietarii de hoteluri înaintea politicii”.

Israelul a impus un al doilea lockdown pe 18 septembrie, după ce numărul cazurilor de COVID-19 a atins niveluri record. Numărul contaminărilor începuse să scadă la începutul lunii octombrie, însă de atunci această tendinţă descendentă a încetinit.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS