16.5 C
Craiova
duminică, 5 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateRecord de infectări Covid-19 în Iran

Record de infectări Covid-19 în Iran

Iranul a raportat astăzi un nou record negativ de infectări Covid-19: peste 10.000 de cazuri în ultimele 24 de ore, informează AFP, citată de agerpres.

Cu 10.463 de cazuri noi confirmate în intervalul duminică-luni, Iranul a depăşit un nou prag simbolic la doar trei zile după ce trecuse de 9.000 de cazuri într-o singură zi, potrivit statisticilor oficiale publicate de Ministerul Sănătăţii din această ţară.

Două zile cu număr record de decese

În acelaşi interval, autorităţile sanitare iraniene au raportat 458 de noi decese cauzate de Covid-19, aproape la fel ca în ziua precedentă, când numărul deceselor zilnice a stabilit un nou record – 459 de morţi.

Iranul este cea mai afectată ţară din regiunea Orientului Apropiat şi Mijlociu de pandemia de Covid-19.

După anunţarea primelor cazuri în februarie, maladia Covid-19 a cauzat 38.749 de decese în această ţară, dintr-un total de 692.949 de persoane infectate, conform statisticilor oficiale, pe care înşişi reprezentanţii statului iranian le consideră subevaluate.

Carantină o lună

Potrivit agenţiei de presă Irna, guvernatorul din Teheran, Anoushirvan Mohseni-Bandpey, a declarat astăzi că plasarea în carantină a capitalei ţării, cerută de mai mulţi experţi şi oficiali iranieni în aceste zile, nu mai reprezintă un subiect de actualitate după noile restricţii anunţate sâmbătă de autorităţile naţionale.

Aceste măsuri, care vor rămâne în vigoare pentru o lună, vizează închiderea activităţilor economice considerate neesenţiale (precum micile magazine – cu excepţia băcăniilor -, centrele comerciale, cinematografele şi sălile de sport) începând cu ora locală 18.00 la Teheran, în capitalele provinciilor iraniene şi în mai multe oraşe care au un număr mare de locuitori. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS