3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCovid în Dolj: Radiografia ultimei săptămâni. Spitale pline, cadre epuizate, multe cazuri noi

Covid în Dolj: Radiografia ultimei săptămâni. Spitale pline, cadre epuizate, multe cazuri noi

În mai multe localităţi din Dolj, cetăţenii trebuie să poarte mască peste tot. La finele săptămânii trecute, toate locurile din terapie intensivă erau ocupate de bolnavi Covid.

Epidemia de coronavirus accelerează în aproape toate judeţele ţării, iar de la o zi la alta noi regiuni se aşteaptă să treacă pragurile de 1,5 cazuri la mia de locuitori sau 3 cazuri la mia de locuitori, pragurile pentru scenariul galben, respectiv pentru cel roşu.

Craiova, în scenariul roşu până pe 3 noiembrie

Din 20 octombrie până pe 3 noiembrie, în Craiova se poartă masca în toate spaţiile publice. Unităţile de învăţământ au fost închise, la fel şi restaurantele şi sălile de spectacole şi de jocuri de noroc.
Hotărârea a fost adoptată după ce oraşul a atins pragul critic de 3 infectări la mia de locuitori, după o săptămână în care numărul de cazuri noi de coronavirus a crescut continuu. De altfel, în săptămâna 12 – 18 octombrie, 33.7% din totalul cazurilor se înregistraseră în București, Iași, Cluj, Timiș şi Dolj, conform raportului Centrului Naţional de Control şi Supraveghere a Bolilor Transmisibile (CNCSBT).

Spitalele sunt pline, nu mai sunt locuri la ATI

Spitalele Covid din Dolj sunt pline de pacienţi. După ce Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” şi-a atins capacitatea, Spitalul Clinic Municipal „Filantropia” a început să preia din cazurile uşoare şi medii. Un corp din Sărari a fost transformat în unitate de primire a pacienţilor pozitivi, iar celelalte trei au fost destinate pacienţilor suspecţi. Însă la numai câteva zile diferenţă, din cauza afluxului mare de pacienţi, unitatea medicală s-a văzut nevoită să transforme încă unul dintre corpurile pentru suspecţi în corp pentru pozitivi.

Spitalele din Băileşti şi Dăbuleni preiau, la rândul lor, pacienţi cu coronavirus.

Spitalele fac demersuri pentru angajare de personal

Atât la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova, cât şi la Spitalul „Filantropia”, se fac demersuri pentru angajare de noi cadre medicale. „Filantropia” a rămas cu locuri vacante după intrarea în vigoare a stării de urgenţă şi conducerea spune că a trimis spre aprobare un număr de peste 20 de posturi pentru asistenţi medicali.

„Personalul este tensionat. Deja se simte oboseala. Avem probleme în sensul că ne-ar trebui mai mulţi asistenţi, mai multe îngrijitoare. Iar posibilităţile de angajare sunt destul de mici momentan. Avem finanţare şi avem şi locuri vacante. Dar procedura este laborioasă, durează destul de mult. Noi avem trimis spre aprobare un număr de posturi pentru asistenţi şi îngrijitoare, apoi vom încerca să completăm schema de personal”, spune Liviu Radu, directorul spitalului Filantropia.

Acesta spune că, deşi în acest moment personalul face faţă, este la limită. Unii angajaţi s-au pensionat în această perioadă, iar spitalul avea deja posturi scoase la concurs înainte de pandemie.
La SJU Craiova, managerul interimar Laurenţiu Ivanovici spune că există o procedură de recrutare în curs pentru asistenţi medicali, iar săptămâna aceasta ar trebui să vină Ordinul Ministerului pentru o altă procedură demarată acum o lună, prin care a fost recrutat personal mediu.

Val de cereri de concediu medical la Urgenţe

Angajarea de personal la SJU Craiova ar detensiona situaţia în care se află unitatea medicală, mai ales în contextul în care 80 de angajaţi au Unităţii de Primiri Urgenţe au făcut cereri pentru concediul de odihnă. Managerul spitalului spune că au fost aprobate şi că desfăşurarea activităţii nu va fi afectată. Avalanşa de cereri vine după ce la UPU şi la ATI, zeci de cadre medicale au fost infectate cu coronavirus în ultima lună.
Directorii spitalelor spun că personalul medical este epuizat, după luni de zile în care s-a aflat în prima linie, în lupta cu noul coronavirus.

Cazurile uşoare, tratate acasă

Situaţia din spitale ar urma să se mai schimbe şi ca urmare a adoptării Ordonanţei de Urgenţă privind tratarea asimptomaticilor şi a cazurilor uşoare de coronavirus la domiciliu, sub monitorizarea medicilor de familie. Aceştia ar urma să le prescrie tratamentul, acolo unde este cazul, şi tot ei ar urma să decidă dacă este sau nu nevoie de internare în caz că starea pacientului se înrăutățește. DSP și poliția ar putea să-i verifice la domiciliu pe cei care sunt tratați acasă, pentru că vor autoritățile să știe dacă sunt sau nu respectate condițiile de izolare

Din totalul testelor efectuate până acum în Dolj, circa 11% au fost pozitive.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS