7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMihai Chirica, primarul Iaşiului, infectat cu coronavirus

Mihai Chirica, primarul Iaşiului, infectat cu coronavirus

Mihai Chirica, primarul Iaşiului, a fost confirmat pozitiv la testul COVID-19. El și-a făcut testul azi. Potrivit informațiilor de la această oră, nu are simptome.

Mihai Chirica și-a făcut astăzi testul, iar rezultatul a indicat prezența noului coronavirus în organismul său, potrivit Digi24. Edilul a făcut anunțul pe pagina de Facebook:

„Dragi ieșeni,

Fidel promisiunii făcute de a fi întotdeauna sincer cu dumneavoastră, concetățenii mei, vreau să vă anunț că am fost depistat pozitiv la testul pentru COVID-19. Am făcut acest test după ce am aflat că o parte dintre colegii de muncă din primărie au contractat noul coronavirus.

Vă anunț că m-am izolat. Mă simt normal. În următoarea perioadă voi urma schema de tratament recomandată de specialiști pentru a ține boala sub control. Imediat ce medicii vor considera că m-am vindecat, mă voi întoarce la muncă. Până atunci, îl desemnez pe domnul viceprimar Radu Botez pentru a prelua atribuțiile de primar, coleg cu care mă voi consulta permanent.

Este un moment foarte bun pentru a repeta îndemnurile de a fi responsabili și solidari în această perioadă atât de dificilă pentru toți.

Dragi ieșeni, aveți grijă unii de ceilalți, feriți-va de boală și nu uitați că sănătatea e un dar.

Vă mulțumesc pentru înțelegere!”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS