18.4 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateÎn patru localităţi din Sibiu, purtarea măştii în spaţiile publice este obligatorie

În patru localităţi din Sibiu, purtarea măştii în spaţiile publice este obligatorie

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Sibiu a decis astăzi că devine obligatorie purtarea măştii de protecţie în spaţiile publice deschise din localităţile Şelimbăr, Cârţişoara, Vurpăr şi Merghindeal. Aici, slujbele se vor oficia doar în curţile bisericilor. De asemenea, vor fi închise majoritatea restaurantelor, începând de miercuri, 7 octombrie, până în 20 octombrie, potrivit prefectului Mircea Creţu, conform Agerpres

„Începând cu 7 octombrie, ora 00.00, până la 20 octombrie, ora 24.00, se va institui obligaţia purtării măştii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura de către toate persoanele aflate pe teritoriul localităţilor Şelimbăr, Cârţişoara, Vurpăr şi Merghindeal prezente în toate spaţiile publice deschise. Se vor excepta de la această măsură copiii cu vârsta mai mică de 5 ani“, a declarat marţi, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Gabriel Budescu.

Măsurile au fost decise ca urmare a propunerilor făcute de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP). Instituţia a anunţat că în Şelimbăr, Cârţişoara, Vurpăr şi Merghindeal rata de incidenţă cumulată din ultimele 14 zile este între 1,5 şi 3 la mia de locuitori.

Majoritatea restaurantelor vor fi închise

Majoritatea restaurantelor vor fi închise. Excepţie fac mall-ul şi marile magazine şi restaurante din lanţuri multinaţionale din localitatea Şelimbăr.

„Începând cu 7.10.2020, ora 00:00, până la 20.10.2020, ora 24:00, în localităţile Şelimbăr, Cârţişoara, Vurpăr şi Merghindeal, se va interzice organizarea evenimentelor private în cadrul saloanelor de evenimente, funcţionarea restaurantelor, barurilor, cafenelelor şi a cluburilor. Se vor excepta de la această măsură următoarele unităţi din localitatea Şelimbăr: Kaufland – Şoseaua Sibiului, nr. 1A, Shopping City Sibiu – Şoseaua Sibiului, nr. 5, KFC – Şoseaua Sibiului nr. 5, McDonald’s – Şoseaua Sibiului, nr. 1 Fast-Food Yammy Young – Şoseaua Sibiului n.r 5, El Gringo – Şoseaua Sibiului. Vor face excepţie de la această măsură persoanele cazate în unităţi hoteliere, care pot servi masa în cadrul restaurantelor acestora“, se precizează într-un comunicat de presă al Prefecturii Sibiu.

Se recomandă ca slujbele să fie oficiate în curţile bisericilor şi credincioşii trebuie să poarte masca de protecţie şi să păstreze distanţa fizică de 2 metri între persoane.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS