17 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePoliţistii locali pe picior de egalitate cu polițiștii

Poliţistii locali pe picior de egalitate cu polițiștii

O faptă de ultraj îndreptată împotriva unui poliţist local se pedepseşte la fel de aspru ca una săvârşită asupra unui alt poliţist sau jandarm, a hotărât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).

Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, ÎCCJ a stabilit că „în interpretarea dispozițiilor articolului 257, alin. din Codul penal, noțiunea de polițist are în vedere și persoana care exercită funcția de polițist local în temeiul Legii Poliției locale”.

Instanţa supremă pune astfel semn de egalitate între poliţiștii locali şi ceilalţi poliţişti când vine vorba de drepturile de care trebuie să beneficieze aceştia. Lovirea sau alte acte de violenţă atrag pedepse majorate cu jumătate dacă victimele au statut de poliţist sau jandarm, potrivit Mediafax.

Poliţiştii însă nu mai vor ca oamenii să-i confunde cu cei de la Poliţia Locală, despre care spun că ar trebui să revină la vechea denumire: Corpul Gardienilor Publici.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS