10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePremierul Spaniei anunţă că va apela la armată pentru a lupta împotriva pandemiei

Premierul Spaniei anunţă că va apela la armată pentru a lupta împotriva pandemiei

Pedro Sanchez, şeful guvernului spaniol, a anunţat astăzi că va apela la armată pentru a ajuta regiunile să lupte împotriva exploziei de noi cazuri de coronavirus, potrivit Agerpres.

„Guvernul spaniol va pune la dispoziţia regiunilor efective ale forţelor armate pentru a realiza trasarea cazurilor, respectiv anchetele epidemiologice“, a declarat el în cadrul unei alocuţiuni televizate. Acesta a precizat că 2.000 de militari ar putea fi desfăşuraţi în acest scop.

Lipsa de mijloace umane, unul dintre motivele creşterii puternice a numărului de cazuri de COVID-19

Lipsa de mijloace umane în regiunile cele mai afectate a fost identificată în Spania drept unul dintre motivele creşterii puternice a numărului de cazuri.

Pedro Sanchez a subliniat că regiunile pot cere guvernului central să aplice integral sau în parte pe teritoriul lor starea de alertă. Acest regim de excepţie permite în special limitarea circulaţiei.

Acest instrument juridic a permis Madridului să impună, la jumătatea lui martie, în întreaga ţară, una dintre izolările cele mai stricte din lume. Aceasta nu a fost ridicată total decât la sfârşitul lui iunie.

Evoluţia pandemiei în Spania este „preocupantă“

Evoluţia pandemiei în Spania este „preocupantă“, a insistat Sanchez. Acsta a subliniat totuşi că ţara este încă „departe de situaţia de la jumătatea lui martie“.

„Nu ne putem permite ca pandemia să reînceapă să preia controlul vieţii noastre (…). Noi trebuie să preluăm controlul, să spargem această a doua curbă a contagiunilor“, a mai spus el.
În plus, şeful guvernului a făcut apel la spanioli să descarce o aplicaţie numită RadarCovid, pentru a facilita activitatea de trasare a cazurilor.

Spania a depăşit luni pragul de 400.000 de cazuri de coronavirus

Spania a depăşit luni pragul de 400.000 de cazuri de coronavirus. Regiunile cele mai afectate sunt în special cea a Madridului. Autorităţile au făcut apel să se acţioneze „rapid“, Aragon sau Castilia.

Pandemia de COVID-19 s-a soldat cu peste 28.800 de morţi în Spania.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS