11.4 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCod galben şi portocaliu de vânt şi vijelii

Cod galben şi portocaliu de vânt şi vijelii

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis trei coduri de avertizare, două galbene şi unul portocaliu.

Cod galben

Astăzi, până la ora 23.00, vor fi intensificări ale vântului, manifestări de instabilitate atmosferică în Oltenia, Transilvania, vestul și centrul Munteniei (județele Argeș, Dâmbovița, Prahova, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și Municipiul București).

În intervalul menționat, în Oltenia și Transilvania, precum și în vestul și centrul Munteniei (județele Argeș, Dâmbovița, Prahova, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și în zona Municipiul București) vântul va avea intensificări temporare, cu viteze la rafală cuprinse, în general, între 55 și 65 km/h și izolat peste 70 km/h. În zona montană înaltă vântul va sufla tare, cu peste 90…100 km/h.
Local, în zonele deluroase și montane, precum și în centrul teritoriului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice și izolat grindină. Aversele vor putea avea și caracter torențial, iar izolat cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp.

Cod galben

Tot astăzi, până la ora 23.00, va fi instabilitate atmosferică accentuată în Moldova, Dobrogea și estul Munteniei (în județele Buzău, Brăila, Ialomița și Călărași).

În intervalul menționat, în Moldova, Dobrogea și în estul Munteniei (județele Buzău, Brăila, Ialomița și Călărași) local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin vijelii, intensificări ale vântului cu viteze, în general, cuprinse între 65…75 km/h, grindină, averse ce pot avea și caracter torențial și descărcări electrice.

Cod portocaliu

Astăzi, până la ora 20.00, în cea mai mare parte a Moldovei, nordul Dobrogei și nord-estul Munteniei vor fi intensificări puternice ale vântului, vijelii.

În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Moldovei, nordul Dobrogei și  nord-estul Munteniei vor fi intensificări puternice ale vântului, cu viteze la rafală în general, cuprinse între 80 și 100 km/h și vijelii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS