17 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateŞedinţă cu scandal la SIF Oltenia

Şedinţă cu scandal la SIF Oltenia

Acţionarii vor primi banii din profitul pe 2019 la 1 iulie, 0,10 lei brut/acţiune. Scandalul privind controlul SIF a continuat la intrarea în sediu , accesul nefiind permis în sală din cauza ordonanţelor militare date în contextul pandemiei de coronavirus.

Societatea de Investiţii Financiare (SIF) 5 Oltenia a aprobat marţi data la care se vor plăti dividendele aferente profitului pe anul 2019, în valoare de 52,2 milioane lei (11 milioane euro), adică 0,10 lei brut/acţiune. Este vorba despre 1 iulie 2020, iar beneficiari vor fi toţi cei care sunt sau vor deveni acţionari înainte de 12 iunie 2020.

Pe lângă profitul repartizat, acţionarii au aprobat şi un buget de 72 de milioane de lei destinat investiţiilor, în special pentru achiziţia a 22 de milioane de acţiuni, care ar duce la diminuarea capitalului social. Societatea îşi propune pentru anul 2020 un profit net de 27,5 milioane lei (5,7 milioane euro), adică o cincime din cel pe 2019. În special, este vorba de încasări mai mici din dividendele de la bănci, unde SIF5 a investit masiv în ultima perioadă. Cvorumul de prezenţă a fost îndeplinit de la prima convocare, cu acţionari reprezentând 240 de milioane de acţiuni, reprezentând 46% din capitalul social. Şedinţa AGA de marţi s-a desfăşurat în condiţii speciale, din cauza restricţiilor impuse de ordonanţele militare.

Criza a limitat accesul în sala de şedinţe

Conducerea SIF 5 a anunţat că preferabil este ca acţionarii să voteze electronic, pentru a evita astfel prezenţa în sala de şedinţe. Din cauza măsurilor de distanţare socială, în sală nu putea fi prezente fizic decât maximum 24 de persoane. În aceste condiţii, s-a anunţat că în sediu va fi permis accesul acţionarilor care nu au votat electronic. În condiţiile în care grupul de acţionari compus din SIF1 Banat-Crişana – SIF4 Muntenia (la care s-a adăugat fondul de investiţii Certinvest) are un război de durată cu actuala conducere a SIF Oltenia, şedinţa s-a transformat într-un scandal. Acest grup a cerut din nou suplimentarea ordinii de zi şi înlocuirea din funcţii a preşedintelui Tudor Ciurezu şi a altor trei administratori. La rândul lor, aceştia spun că este vorba despre un grup concertat, care vrea să preia ostil controlul asupra SIF Oltenia.

Conform mai multor surse, reprezentanţii acestor acţionari au fost prezenţi acolo şi au încercat fără succes să intre în sediu. Accesul nu le-a fost permis, pentru că ei deja votaseră electronic. La faţa locului a fost prezentă şi poliţia militară. În perpectiva şedinţei AGA au fost cerute puncte de vedere de la mai multe instituţii ale statului, printre care Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Dolj şi Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). DSP a comunicat în ce condiţii se poate ţine şedinţa cu prezenţa fizică a acţionarilor, iar ASF a spus că nu se bagă în modul în care societăţile îşi desfăşoară şedinţele, precizând că ar fi de dorit ca ele să respecte dispoziţiile legale în vigoare, deci inclusiv ordonanţele militare. În afara sediului SIF, s-a încercat derularea unei şedinţe paralele, la care ar fi participat şi Bogdan Drăgoi, şeful SIF 1 Banat-Crişana. Cert este însă că, la finalul zilei, SIF 5 a prezentat un raport curent conform căruia toate punctele aflate pe ordinea de zi au fost adoptate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS