16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDirectorul medical de la Spitalul Suceava a demisionat din funcție

Directorul medical de la Spitalul Suceava a demisionat din funcție

Doctorul Mircea Macovei a demisionat, vineri dimineață, din funcția de director medical al Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, anunță Monitorul de Suceava. Decizia vine după ce presa a relatat că acesta va reveni pe funcție după terminarea concediului medical, iar atât premierul Ludovic Orban, cât și ministrul sănătății Nelu Tătaru au cerut ca acesta să nu mai ocupe funcția de conducere. Macovei este directorul medical care în 23 martie, când a izbucnit focarul de la Suceava, a chemat la lucru la spital toți angajații, indiferent dacă erau infectați sau nu, potrivit hotnews.

Coordonatorul militar al Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, generalul dr. Ionel Oprea, prefațase de joi seara această demisie, declarând că dr. Mircea Macovei „s-a pronunțat demult că nu dorește să continue”. Generalul a afirmat că dr. Macovei va reveni vineri la serviciu și consideră că „s-a acordat prea multă atenție” acestui subiect. El a spus că acuzațiile care i-au fost aduse doctorului Macovei vor fi cercetate de organele abilitate „și se va afla adevărul”. „Este un om cu mult bun-simț, la fel ca și alte persoane din Comitetul Director, și care intenționează să se retragă”, a declarat generalul Oprea, potrivit publicației locale.

Odată cu demisia lui Macovei din funcția de director medical, și-a exprimat dorința de a părăsi funcția de director de îngrijiri și asistenta medicală Doina Chirap. Director medical interimar este locotenent-colonel medic Dinu Chioralia, urmând ca în perioada următoare actualul management militar al spitalului să desemneze, pe durată limitată, un alt Comitet Director interimar care să asigure conducerea, după plecarea medicilor militari, mai notează publicația locală.

Coordonatorul militar al spitalului a mai afirmat că acum focarul de COVID care a fost la această unitate medicală „este controlat” și în 10-14 zile sunt speranțe că lucrurile vor sta mult mai bine.

Potrivit generalului, la această oră circa 60% din capacitatea spitalului este restabilită, față de 10-15%, cât era când a fost instituită conducerea militară, la începutul lunii aprilie.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat joi seară, la Arad, că fostul director medical al Spitalului Județean Suceava, Mircea Macovei, nu va reveni la conducerea unității, însă va putea lucra ca medic în spital.

Anterior, și premierul Orban a cerut demiterea directorului medical al Spitalului Județean de Urgență Suceava.
„Transmit foarte clar: nu pot să accept să revină în poziţia de director medical la Suceava doctorul Macovei. Aveţi, în baza decretului privind instituirea stării de urgenţă, competenţă de a lua decizii în privinţa managementului oricărui spital, ca atare, o spun limpede, nu se poate întoarce domnul Macovei în poziţia respectivă”, a spus Orban, la începutul şedinţei de Guvern.

Focarul de COVID-19 de la Suceava și una dintre cele mai grave greșeli din lungul șir de erori din această perioadă


Pe 23 martie, când s-a înregistrat la Suceava primul deces din cauza coronavirusului, se știa deja că Spitalul Județean este focar de infecție, iar o parte din personalul medical se afla în izolare sau era deja confirmat cu infecție cu coronavirus.
În acea zi s-a produs însă una dintre cele mai grave greșeli din lungul șir de erori din această perioadă – tot personalul medical a fost chemat la lucru lunea, dimineața, de către directorul medical al instituției. Medici, asistente, infirmiere au fost amenințați cu un ordin de ministru inexistent și li s-a cerut să se prezinte la spital chiar dacă se aflau în izolare sau dacă erau confirmați cu coronavirus. Astfel, au fost contaminaţi medici şi pacienţi, situaţia făcând acum obiectul unui dosar penal.


”Dacă ne referim la Suceava, avem un conglomerat de nereguli care au dus la această transmitere accentuată a virusului – de la un personal medical care a fost descoperit pe partea de materiale de protecție, a fost descoperit ca informare și ca pregătire pentru un caz suspect, de la cazul în sine care a omis să spună sau nu a vrut să spună contextul epidemiologic, de la un traseu pe care l-a avut ancheta epidemiologică, în care au fost testări făcute în grup fără o anchetă prealabilă, fără a vedea care sunt adevărații contacți, și atunci diseminarea s-a făcut cum s-a făcut”, spunea Nelu Tătaru, în interviul acordat HotNews.ro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS