25.6 C
Craiova
sâmbătă, 6 iunie, 2020
Știri de ultima oră Actualitate Amenziile pentru nerespectarea regimului stării de urgenţă

Amenziile pentru nerespectarea regimului stării de urgenţă

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că, ieri, a fost publicată în Monitorul Oficial al României Ordonanța de urgență prin care sunt majorate amenzile pentru nerespectarea regimului stării de asediu și regimului stării de urgență.

Astfel, amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanțele militare au crescut și au următoarele valori: minim 2.000 lei și maxim 20.000 lei, față de minim 100 și maxim 5000 de lei, cât erau până acum.

Amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanțele militare a crescut de la 1.000 de lei cât era până acum, la 10.000 de lei. Maximul amenzii pentru persoane juridice rămâne stabilit la 70.000 de mii de lei.

Sancţiunile vor fi aplicate de mâine

Aceste sancțiuni vor putea fi aplicate începând de mâine, 2 aprilie 2020.

În plus, au fost introduse și sancțiuni complementare pentru cei care nu respectă prevederile legale, după cum urmează:

  • confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenție;
  • interzicerea accesului la respectivele bunuri, prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate;
  • suspendarea temporară a activității;
  • desființarea unor lucrări;
  • refacerea unor amenajări.

Măsurile complementare de sancțiune vor fi aplicate în funcție de natura și gravitatea faptei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Ministrul Sănătății crede că un al doilea val Covid...

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a apreciat, sâmbătă,...

ȘTIRI GdS

Constanța. O fetiță de 4 ani a murit într-un...

O fetiţă de aproape 4 ani a fost găsită moartă de pompieri într-o anexă a unei case, din localitatea Vlahi, unde a...

Durere de nedescris pentru Patricia Țig. Tatăl ei a...

Patricia Ţig, 25 de ani, jucătoarea din România clasată pe locul 85 WTA, trece prin clipe dificile. Tatăl ei, care este totodată și antrenor,...

Ministru demis după achiziția de acadele de 2 milioane...

Ministrul Educației din Madagascar a fost demis din cauza deciziei sale de a achiziționa acadele în valoare de 2 milioane de dolari,...

Fără carantină în Franța, indiferent de gravitatea unui al...

Franţa nu va impune o altă carantină generală în ţară, chiar dacă un al doilea val de COVID-19 ar lovi în toamnă,...

Primarul din Washington denumește o piață „Viețile negrilor contează”

Primarul din Washington DC a schimbat numele unei piețe de lângă Casa Albă în „Black Lives Matter Plaza” (Viețile Negrilor Contează), drept...

Novak Djokovic: Regulile pentru a juca la US Open...

Tenismanul Novak Djokovic, numărul 1 ATP, consideră că sunt extreme şi imposibile condiţiile sanitare impuse la US Open. Turneul este programat cu...