12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCehia a intrat de azi noapte în carantină

Cehia a intrat de azi noapte în carantină

Cehia a intrat în carantină, azi noapte, pentru a-i proteja pe cetățenii vulnerabili la noul coronavirus, a anunțat premierul Andrej Babis.

Cetățenii vor putea ieși din casă doar pentru activități importante, precum mersul la serviciu sau cumpărături de alimente și medicamente.

Sunt permise, de asemenea, deplasările la bănci, spitale sau pentru îngrijirea persoanelor care au nevoie de ajutor.

Guvernul de la Praga încurajează angajatorii să își lase angajații să lucreze de acasă.

Pentru ca măsurile să fie respectate, polițiștii vor fi sprijiniți de peste 2.000 de soldați și de 400 de vameși.

Cehia este a patra țară, după Italia, Spania și Austria, care restricționează mișcarea populației din cauza pandemiei.

Numărul de cazuri de coronavirus confirmate în Cehia a ajuns la 253.

Peste 6.000 de persoane au murit în întreaga lume din cauza pandemiei, iar aproape 163.000 de persoane au fost infectate cu virusul apărut, la sfârșitul 2019, în orașul chinez Wuhan.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS