11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNumărul spațiilor de carantină s-a triplat

Numărul spațiilor de carantină s-a triplat

Continuă la nivel local luarea de măsuri pentru a preveni apariția și răspândirea coronavirusului.

Dacă la începutul acestei săptămâni erau zero persoane în carantină la nivelul centrelor din Gorj, joi erau 44 de cetățeni din întreaga țară în centre de carantină din județ. Timp de 14 zile, aceștia vor rămâne la Târgu Jiu sau în celelalte localități unde se află spațiile de carantină. Autoritățile locale și județene s-au ferit să anunțe locurile unde se află amplasate centrele de carantină, pentru a menține o stare de calm în rândul populației. Sunt însă cele cunoscute, respectiv la Secția Boli Infecțioase, din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu. Aici sunt disponibile 33 de locuri, unde se poate face izolare individual.

De asemenea, se au în vedere două scenarii care se referă la creșterea numărului de persoane care vor intra în carantină. În aceste condiții, conducerea Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu a stabilit că Secția Dermatologie va fi folosită integral pentru carantină. Este vorba de alte 30 de locuri. Al treilea scenariu presupune activarea unui al treilea centrul de carantină în cadrul Spitalului de pe strada Tudor Vladimirescu.

Vor primi cinci module

Este de amintit că în curtea Secției Boli Infecțioase a fost instalat deja un cort de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Aici va fi realizat triajul bolnavilor. În funcție de bolile de care suferă, iar dacă au sau nu coronavirus pacienții vor fi trimiși către secțiile unde pot fi tratați. Până luni, pacienții vor putea să meargă la spital în baza programărilor pe care le au. De luni încolo, nu se va mai putea intra în Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu, fără să se treacă prin triaj:

„Este de amintit că aparținătorii nu mai au voie să intre sub nicio formă în Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu. Dacă vin, rămân la intrare și de acolo mai departe nu se mai poate trece. Asta este. E o situație specială. De luni încolo va fi închis și ambulatoriul și toată lumea va trece prin triaj. Nu vor fi orientați toți către spital. Mai sunt și centrele de permanență și medicii de familie. Încercăm să nu aglomerăm secțiile din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu. Trebuie să fim pregătiți pentru orice scenariu pe care l-am luat în calcul“, a declarat Dumitru Vienescu, managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu.

Stocurile sunt verificate zilnic la Spital

Dumitru Vienescu, managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, a declarat că se continuă activitățile de aprovizionare cu materiale sanitare și de protecție, precum și cu dezinfectanți. În prezent, în magaziile Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu se află 19.455 de măști de protecție și 800 de costume de protecție. În stocuri se mai află 1.500 de litri de dezinfectanți pentru mâini și pentru suprafețe. Dumitru Vienescu a precizat că stocurile sunt verificate și raportate în fiecare zi către Direcția de Sănătate Publică Gorj, respectiv către Ministerul Sănătății. De la începutul anului și până în prezent s-au folosit în Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu peste 30.000 de măști de protecție.

„Continuăm să cumpărăm acolo unde observăm că se reduc stocurile. Trebuie să avem materiale măcar pentru o lună. Acesta este obiectivul nostru. Sigur că nu putem anticipa exact necesarul. Vedem evoluția coronavirusului la nivel local și județean. Am reușit să aducem încă un medic epidemiolog la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu. A venit de la Spitalul din Motru. Momentan va fi detașat la Direcția de Sănătate Publică pentru că este mare nevoie de specialiști acolo“, a mai spus Dumitru Vienescu.

Aproape 200 de locuri în centrele de carantină

La rândul său, prefectul de Gorj, Cristinel Rujan, a declarat că în prezent sunt aproape 200 de locuri în centrele de carantină de pe raza județului. Este o cifră de trei ori mai mare față de cea anunțată când a apărut primul caz de coronavirus în județul Gorj. Procesul de identificare a locurilor pentru carantină continuă.

„Sunt aproape 200 de locuri de cazare. Este o cifră relativă pentru că se caută în continuare spații pentru carantină, în funcție de evoluția situației. Vrem să fim pregătiți să activăm aceste centre noi de carantină, dacă va fi nevoie, nu să începem atunci să le identificăm. Astfel, se va acționa mult mai repede și vor fi plasate în carantină toate persoanele care vin din zonele cu probleme“, a mai declarat Cirstinel Rujan, prefectul de Gorj.

În prezent, în județul Gorj sunt 200 de persoane în izolare la domiciliu, 44 de persoane erau joi în carantină. În județul Gorj au fost înregistrate și două cazuri de coronavirus. Unul dintre pacienți, primul declarat în România, s-a vindecat între timp. Este vorba de tânărul, de 24 de ani, din comuna Prigoria. Polițiștii din Gorj fac permanent verificări în trafic pentru a depista autovehiculele care vin din Italia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS