24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateStare de urgență decretată în Ungaria

Stare de urgență decretată în Ungaria

Ungaria a decretat stare de urgență, după ce au fost confirmate 15 cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus. Cu excepția cetățenilor maghiari, cei care vin din Italia, Iran, China și Coreea de Sud nu mai au voie să intre în țară, a anunţat Gergely Gulyás, şeful de cabinet al premierului.

Toate avioanele, trenurile și autobuzele care vin din Italia, Iran, China și Coreea de Sud, țări afectate de noul coronavirus, nu mai au voie să intre pe teritoriul Ungariei – a stabilit guvernul de la Budapesta.

La fel ca în România, cei care se întorc din țări considerate cu risc sunt plasați automat în carantină.

Au fost interzise toate evenimentele în spații închise cu peste 100 de participanți, dar și evenimentele desfășurate în aer liber cu peste 500 de persoane.

Școlile rămân deschise, dar universitățile vor fi închise temporar și se vor ține în schimb cursuri online.

Presa din Ungaria scrie că s-au scumpit foarte mult măștile de protecție, iar unele service-uri și spălătorii auto percep tarife foarte mari pentru dezinfectarea autoturismelor.

Ungaria a anunțat că va reintroduce controalele la granițele cu țările din Schengen, adică Austria și Slovenia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS