17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateWizz Air suspendă zborurile pe rutele spre Israel

Wizz Air suspendă zborurile pe rutele spre Israel

În cadrul acțiunilor de limitare a epidemiei de Coronavirus, Wizz Air își suspendă cursele pe toate rutele către Tel Aviv și Eilat începând cu 12 martie.

Autorităților israeliene au luat decizia de a introduce carantina de 14 zile pentru toți pasagerii care sosesc în țară, potrivit digi24.ro.
Zborurile din București, Cluj-Napoca, Iași, Sibiu și Timișoara vor fi suspendate până pe 23 martie, inclusiv.

Zborurile către Italia, suspendate până pe 3 aprilie

Referitor la zborurile către Italia, suspendate inițial până pe 23 martie, măsura se extinde până pe 3 aprilie.
Pasagerii cu rezervări afectate de această modificare vor fi informați. Aceştia vor fi reprogramați automat pe o rută alternativă, cât mai curând posibil.

Clienţii vor primi o notificare prin e-mail

Clienții care au rezervat direct pe site-ul companiei sau în aplicația pentru mobil a companiei aeriene vor primi o notificare prin e-mail. Prin această notificare li se oferă reprogramarea gratuită. De asemenea, li se oferă rambursarea completă a banilor sau rambursarea a 120% din tariful inițial, sub formă de credit de companie. Pasagerii pot alege între aceste opțiuni.
Cei care și-au făcut rezervările prin intermediul agențiilor de turism – inclusiv agențiile de turism online – trebuie să ia legătura cu agenția de unde și-au achiziționat biletele.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS