8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCe a spus un director Facebook despre Trump

Ce a spus un director Facebook despre Trump

Un director Facebook care a sprijinit-o pe Hillary Clinton în campania din 2016 le-a spus colegilor, luna trecută, într-o notă internă, că platfoma ar putea fi responsabilă pentru realegerea lui Trump ca președinte.

În nota internă, vicepreședintele Facebook Andrew Bosworth a spus faptul că Trump a fost ales președinte în urma folosirii reclamelor plătite pe Facebook, în 2016, și a menționat că același lucru se poate întâmpla și anul acesta, când au loc alegerile prezidențiale în SUA, potrivit CNN.

„Pentru că sunt liberal, vreau să mă folosesc de orice pârghie am la dispoziție pentru a evita același rezultat“, a spus Bosworth.

„Oricât de tentant ar părea să folosim uneltele disponibile pentru a schimba deznodământul, sunt convins că nu trebuie să ajungem niciodată ca cei de care ne temem“, a adăugat acesta.

Inițial nota a fost publicată de The New York Times, iar apoi Bosworth a postat-o pe pagina sa de Facebook.

Bosworth este director al rețelei sociale de mult timp și un apropiat al lui Mark Zuckerberg.

„A fost Facebook responsabil pentru câștigarea alegerilor prezidențiale de către Donald Trump? Cred că răspunsul este da, dar nu pentru motivele pe care le credeți. El nu a fost ales din cauza Rusiei sau a dezinformării sau Cambridge Analitica. El a fost ales pentru că a avut cea mai bună campanie digitală pe care vreun agent publicitar a avut-o vreodată. Punct”.

Directorul Facebook a adăugat că Trump și Brad Parscale, directorul digital al campaniei din 2016 și al campaniei din 2020, au făcut „treabă incredibilă”.

„Ei nu au dezinformat și nu au făcut farse. Ei nu au țintit către câțiva utilizatori sau nu au transmis mesaje diferite la oameni diferiți. Ei s-au folosit de uneltele pe care le avem pentru a arăta oamenilor că este persoana potrivită”, explică Bosworth.

Valentina Grădinaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS