Știri de ultima orăActualitateAtacatorul din Cracovia are 25 de ani și ar fi fost inspirat de ideologii de extremă dreapta

Atacatorul din Cracovia are 25 de ani și ar fi fost inspirat de ideologii de extremă dreapta

Tânărul care a deschis focul în Piața Centrală din Cracovia, ucigând șase persoane și rănind alte 16, este cetățean polonez și are 25 de ani. Ministrul de Interne, Marcin Kierwiński, a declarat că primele indicii arată că suspectul avea convingeri radicale, ultranaționaliste și ar fi fost inspirat de ideologii de extremă dreapta, potrivit BBC.

Într-o conferință de presă susținută sâmbătă seară, ministrul a precizat că atacatorul a fost împușcat de polițiști și se află în spital, în stare gravă. Acesta a trecut printr-o intervenție chirurgicală, iar medicii au fost nevoiți să efectueze o a doua operație.

Kierwiński a exclus, pe baza informațiilor disponibile până în prezent, posibilitatea ca o altă persoană să fi participat la atac.

Arme găsite în mașina suspectului

Potrivit ministrului de Interne, anchetatorii au descoperit numeroase arme în autoturismul condus de tânăr, din care acesta ar fi tras asupra trecătorilor. Perchezițiile continuă, inclusiv la locuința suspectului.

Una dintre ipotezele luate în calcul este că armele folosite în atac ar fi fost luate din casa familiei. Tatăl tânărului deține mai multe arme înregistrate pe numele său, însă ministrul a subliniat că este prea devreme pentru o concluzie în această privință.

Kierwiński a afirmat că primele informații indică faptul că suspectul avea „convingeri radicale, ultranaționaliste” și că toate indiciile sugerează că „a fost inspirat de ideologii de extremă dreapta”.

Ministrul laudă intervenția rapidă a poliției

Oficialul polonez a apreciat reacția rapidă a forțelor de ordine, despre care a spus că ar fi împiedicat un masacru de proporții și mai mari.

Potrivit acestuia, polițiștii au deschis focul asupra atacatorului la numai trei minute după primirea apelului care anunța incidentul. Echipajele de pompieri și ambulanțele au ajuns, de asemenea, la fața locului în aproximativ trei minute.

Ministrul a confirmat că șase persoane au fost ucise. Patru dintre victime au fost identificate, iar procedurile pentru identificarea celorlalte două sunt în desfășurare. Printre persoanele identificate se află și un cetățean străin.

În ceea ce privește răniții, 16 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Două dintre acestea au fost deja externate din spital.

Citeşte şi: Atac armat în centrul Cracoviei. Şase persoane au fost ucise și cel puțin 15 rănite

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS