20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGorj: Amenzi de 44.000 de lei aplicate de ITM angajatorilor

Gorj: Amenzi de 44.000 de lei aplicate de ITM angajatorilor

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a efectuat, în ultima săptămână, 52 de controale care au vizat atât domeniul relaţiilor de muncă, cât şi cel al securităţii şi sănătăţii în muncă.

În urma deficienţelor constatate, au fost aplicate amenzi în valoare totală de 44.000 de lei şi s-au dispus 213 măsuri cu termen limită de îndeplinire de către angajatorii sancţionaţi. De asemenea, în această perioadă, la nivelul instituţiei au fost definitivate o serie de acţiuni tematice desfăşurate în intervale diferite, în timpul anului 2019.

I-au instruit pe elevi

Inspectorii de muncă din cadrul Serviciului Securitate şi Sănătate în Muncă au luat parte, pe parcursul anului 2019, la Acţiunea Naţională «Asta vreau Eu!», program educaţional privind prevenirea în mediul lucrativ şi consilierea profesională timpurie a elevilor din ciclul gimnazial. „Cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Gorj şi implicarea unui angajator persoană juridică, trei inspectori de muncă au implementat proiectul respectiv la nivelul Colegiului Auto „Traian Vuia” Târgu Jiu. Au fost vizaţi 30 de elevi şi zece profesori, care au luat parte la desfăşurarea acestuia. Cadrele didactice, desemnate să predea modulele educaţionale elevilor selectaţi, au fost instruite de către inspectorii de muncă, înainte de efectuarea acestora, cu privire la activitatea de securitate şi sănătate în muncă“, a declarat George Octavian Romanescu, inspector-şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.

Acesta a detaliat în ce a constat instruirea. „Au fost organizate concursuri în rândul şcolarilor, iar partea practică a proiectului s-a desfăşurat la agentul economic participant la proiect, unde au fost predate lecţii despre utilizarea echipamentului individual de protecţie, acordarea primului ajutor şi acţiuni în situaţii de urgenţă. Proiectul a fost finalizat prin acordarea de diplome, atât elevilor, cât şi profesorilor participanţi“, a declarat George Octavian Romanescu, inspector-şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.

Amenzi de 26.000 de lei

De altfel, în cadrul Acţiunii 19 din Programul Cadru de Acţiuni al Inspecţiei Muncii pentru anul 2019 au fost verificate, pe linia respectării normelor de securitate şi sănătate în muncă, 34 de microîntreprinderi, fiind aplicate amenzi în valoare de 26.000 de lei şi dispuse 39 de măsuri de remediere a deficienţelor constatate.
Cinci angajatori a căror activitate necesită folosirea de substanţe chimice periculoase au fost verificaţi, în cadrul unei acţiuni specifice de informare şi control, fiind dispuse zece măsuri de remediere a deficienţelor constatate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS