15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTemperaturi mai mari și cu 20 de grade decât normalul perioadei

Temperaturi mai mari și cu 20 de grade decât normalul perioadei

Specialiștii Severe Weather anunţă că, în această săptămână, un val de aer cald va afecta România și țări din Europa centrală și de est. Se vor înregistra temperaturi cu mult peste cele normale pentru mijlocul lunii noiembrie.

Ţările din Europa centrală și de est se vor confrunta cu o vreme extrem de caldă, potrivit prognozei realizate de severe-weather.eu. Maximul va fi atins în ziua de vineri, 15 noiembrie.

Temperaturile vor fi chiar și cu 20 de grade Celsius mai mari decât normalul perioadei

Miercuri, 13 noiembrie, un val de aer cald va traversa în special zona Balcanilor și a Mării Negre. Sunt anunțate temperaturi cu până la 12-14 grade Celsius mai mari decât normalul perioadei.
Joi, 14 noiembrie, zona mediteraneană din Europa de est va fi afectată de aerul cald.
Aici întâlnește o altă masă de aer situată la un nivel inferior, ducând la o anomalie meteo, cu temperaturi extrem de ridicate față de normalul acestei perioade.

Media temperaturilor, mai mare și cu 16 grade decât cele normale

Media temperaturilor va fi mai mare și cu 16 grade decât cele normale pentru mijlocul lunii noiembrie, în regiunile din estul Europei, zona Balcanilor și vestul Rusiei, conform specialiștilor Severe Weather.
În același timp, temperaturi mult mai mici se vor înregistra în vestul continentului european.
Vineri, 15 noiembrie, aerul cald va afecta zonele din sud-vestul Europei, rezultând temperaturi mai ridicate și în Alpi sau Balcani. În est, temperaturile vor atinge din nou valori anormale, chiar și cu până la 20 de grade mai mari în unele zone.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS