20.5 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateSticlele de plastic, interzise într-un teatru din Londra

Sticlele de plastic, interzise într-un teatru din Londra

La Teatrul Royal Court din Londra, Marea Britanie, este interzis accesul vizitatorilor în incintă cu sticle de plastic de unică folosinţă. Această măsură a fost luată pentru a contribui la soluţionarea problemelor climatice, potrivit The Guardian.

Administratorii teatrului britanic caută modalităţi prin care să echilibreze consumul de resurse până la finalul anului 2020.
Vor fi analizate aspecte precum consumul energetic, materialele folosite, orele de lucru ale angajaţilor şi calitatea aerului. De asemenea, o să fie revizuite și regulile pentru vizitatori. Aceştia nu mai au acces în clădire cu sticle de plastic.

„Cred că este important ca oamenii să se gândească la felul în care vin la teatru şi ce reprezintă asta. Suntem prinşi într-o criză existenţială, astfel încât posibilitatea de a merge într-un loc unde să ni se spună cum să ne modelăm comportamentul va fi cu adevărat liniştitoare pentru oameni“, a declarat regizorul de teatru Vicky Featherstone.

Instituţia culturală va împărtăşi experienţele acestei iniţiative

Producătorul Lucy Davies a declarat că instituţia culturală va împărtăşi experienţele generate de iniţiativă, „inclusiv experimentele eşuate“.
„Royal Court trebuie să fie ferm în abordarea sa cu privire la cum, de către cine este realizat un lucru şi cui îi este destinat. Aici nu avem de luat o decizie. Trebuie pur şi simplu să facem acest lucru, acum“, a adăugat Vicky Featherstone.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS