14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAproape 100 de companii se vor reloca în Olanda înainte de Brexit

Aproape 100 de companii se vor reloca în Olanda înainte de Brexit

Aproape 100 de companii se mută din Marea Britanie, urmând să se relocheze în Olanda pentru a rămâne în interioriul Uniunii Europene, din cauza ieșirii regatului din bloc, a transmis o agenție guvernamentală olandeză luni, citată de Euronews.

De asemenea, alte 325 de companii, îngrijorate în legătură cu pierderea accesului la piața europeană, iau în considerare mutarea, informează Agenția pentru investiții străine din Olanda (NFIA).

„Incertitudinea din ce în ce mai accentuată din Marea Britanie și posibilitatea tot mai clară a unei ieșiri fără acord cauzează o agitație economică majoră pentru aceste companii”, a declarat Jeroen Nijland, din partea NFIA. „De aceea tot mai multe companii se orienteză spre Olanda ca un potențial nou loc pentru sediul central, în cadrul pieții europene.”

Afacerile care au luat aceste decizii sunt din domeniul finanțelor, tehnologiile informației, media, publicității și sănătății, a anunțat NFIA. Olanda se află în competiție cu Germania, Franța, Belgia și Irlanda pentru a atrage companiile care intenționează să se mute în contextul Brexit.

Prim-ministrul Boris Johnson, care a preluat funcția luna trecută, și-a luat angajamentul de a conduce ieșirea regatului din Uniune la sfârșitul lunii octombrie, cu sau fără un acord.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS