11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCSM nu a reușit să o numească pe Adina Florea la șefia Secției pentru investigarea infracțiunilor din Justiție

CSM nu a reușit să o numească pe Adina Florea la șefia Secției pentru investigarea infracțiunilor din Justiție

CSM nu a reușit nici a treia oară validarea rezultatelor concursului pentru numirea Adinei Florea ca procuror-șef al Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ). Ședinta din această dimineață a fost suspendată din lipsă de cvorum, scrie Hotnews.

Ultimele două ședințe ale plenului Consiliului Superior al Magistraturii au fost amânate din lipsă de cvorum. Mai exact, șapte membri ai CSM, respectiv Anamaria Chiș, Mihai Bălan, Bogdan Mateescu, Cristian Ban, Florin Deac, Tatiana Toader, dar Nicolae Solomon, vicepreședinte al forului, care nu au participat la aceste ultime două ședințe și prin urmare acestea au fost amânate, au cerut public amânarea tuturor discuțiilor cu privire la Secția de Investigare a magistraților până la traducerea raportului Comisiei de la Veneția și a raportului GRECO.

Aceștia au cerut și organizarea unei dezbateri publice asupra activităţii Secţiei. Întrucât, potrivit informațiilor apărute în spațiul public, Comisia de la Veneția și GRECO ar fi solicitat autorităților române desființarea acestei Secții. Comisia de la Veneţia o consideră instrument suplimentar pentru intimidarea și exercitarea unor presiuni asupra judecătorilor și procurorilor.

Cei șapte membri CSM au avertizat, într-un comunicat de presă, că vor utiliza toate pârghiile pentru a susține amânarea discutării chestiunilor ce țin de activitatea acestei Secții.

S-a cerut să se comunice dacă există un proiect de act normativ de desființare a Secției

Pe de altă parte, reprezentanții societății civile în Consiliu, Victor Alistar și Romeo Chelariu, au transmis că nu sunt de acord cu comportamentul celor 7 membri care au condiționat participarea la plen și au afirmat că se opun eliminării de pe ordinea de zi a punctelor care vizează Secția de investigare a infracțiunilor din justiție.

Ulterior anunțului celor 7 membri CSM, președintele Consiliului, Lia Savonea, a cerut atât premierului Viorica Dăncilă, cât și ministrului Justiției, Ana Birchall, prin intermediul unei scrisori, să comunice dacă există, la Guvern, un proiect de act normativ de desființare a Secției de investigare a infracțiunilor din justiție.

Ordinea de azi a şedinţei plenului Consiliului

Luni, 1 iulie, pe ordinea de zi a ședinței plenului Consiliului, programată să înceapă la ora 08.00, se regăsesc, din nou, cele trei puncte care vizează activitatea Secției de investigare a infracțiunilor din justiție, respectiv:

  • validarea rezultatelor concursului pentru numirea procurorilor cu funcţii de execuţie din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, desfăşurat în perioada 11 aprilie – 15 iunie 2019 şi numirea în funcţie a candidaţilor declaraţi admişi
  • validarea rezultatelor concursului pentru numirea procurorului şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, organizat în perioada 15 mai – 18 iunie 2019 şi numirea candidatului admis în funcţia de procuror şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie
  • raportul de activitate al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie pe anul 2018.

Procurorul Adina Florea a obținut cel mai mare punctaj, de 9,86, la interviurile în fața comisiei de concurs din Consiliul Superior al Magistraturii pentru funcția de procuror-șef a Secției de investigare a infracțiunilor din justiție, fiind urmată de Sorin Iasinovschi, cu un punctaj de 8,85 și de Bogdan Pîrlog, care a obținut 3,25.

Potrivit regulamentului, rezultatele sunt definitive și nu pot fi contestate.

Funcția de procuror-șef al Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție a devenit vacantă după ce Gheorghe Stan a demisionat și a preluat postul de judecător al Curții Constituționale Române.

SursaHotnews

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS