16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAlegeri anticipate in Spania

Alegeri anticipate in Spania

Spaniolii revin la urne duminică pentru un scrutin anticipat cu rezultat incert, în care şeful guvernului socialist – considerat favorit în sondaje – avertizează împotriva recrudescenţei extremei drepte, potrivit France Presse, preluata de Agerpres.

Considerat marginal în urmă cu doar şase luni înainte de a crea un veritabil seism politic, primind aproape 11% din sufragii în regiunea Andaluzia, partidul ultranaţionalist Vox este surpriza anunţată a acestor alegeri anticipate, care au loc pentru a treia oară în ultimii trei ani şi jumătate.

Birourile de vot se vor deschide la ora locală 09:00 (07:00 GMT), urmând să fie închise la 20:00 (18:00 GMT), cu anunţarea rezultatelor în cursul serii.

Cu peste 10% din intenţiile de vot şi cu 30 de locuri dintr-un total de 350, potrivit sondajelor, Vox şi-ar putea face o intrare în forţă în Camera Deputaţilor într-o ţară în care extrema dreaptă dispăruse din peisajul politic după moartea dictatorului Franco în 1975. Spaniolii vor reînnoi astfel duminică o mare parte din Senat.

Premierul socialistul în exerciţiu, Pedro Sanchez, sosit la putere în luna iunie a anului trecut în urma unei moţiuni de cenzură îmotriva conservatorului Mariano Rajoy (Partidul Popular, PP), a avertizat împotriva unui val al extremei drepte în Spania, la fel ca în Finlanda, unde partidul „Adevăraţilor Finlandezi” s-a clasat pe locul doi în scrutinul de la jumătatea lunii aprilie.

Potrivit sondajelor de opinie, scorurile Partidului Popular (PP), ale liberalilor din Ciudadanos şi ale Vox nu le-ar permite totuşi să constituie o majoritate, ca aceea care le-a permis să-i înlăture pe socialişti de la putere în fieful lor din Andaluzia la începutul anului.

Dar, cum au lăsat să se înţeleagă unii analişti, „există un risc real” ca Vox să aibă rezultate mult mai bune la alegerile de duminică decât arată sondajele şi ca o majoritate de dreapta să se poată forma cu sprijinul extremei drepte, a declarat Sancez vineri.

Liderul PP, Pablo Casado, care a dus o campanie foarte agresivă împotriva lui Sanchez, pe care l-a calificat drept un „cal troian” al naţionaliştilor catalani şi basci, a avansat ideea vineri pentru prima oară a unei participări a Vox la un eventual guvern de dreapta, mai informeaza Agerpres.

Acest partid cu mesaj antifeminist şi antiimigraţie, fondat de foşti membri ai PP, a prosperat în special protestând într-o manieră forte împotriva separatiştilor din Catalonia cărora vor să le interzică partidele.

Această regiune din nord-estul Spaniei a fost scena unei tentative de secesiune în 2017, care a generat cea mai gravă criză politică cunoscută în Spania în ultimii 40 de ani şi care rămâne în centrul dezbaterii politice.

Duminică, „vom alege între anti-Spania şi Spania vie”, a declarat vineri liderul Vox, Santiago Abascal, susţinut de Marine Le Pen în Franţa, şi de Matteo Salvini, liderul Ligii, în Italia.

Neavând încredere în presa tradiţională, Vox a făcut campanie masiv pe reţelele de socializare, inspirându-se de la strategia preşedintelui filipinez Rodrigo Duterte, a americanului Donald Trump şi a brazilianului Jair Bolsonaro.

Cu un peisaj politic în continuare fragmentat, în Spania se prefigurează intense tratative pentru formarea noului guvern.

Pedro Sanchez ar urma să obţină doar 120-130 de locuri, conform sondajelor, adică departe de majoritatea absolută de 176.

El va fi deci constrâns să reînnoiască alianţele cu Podemos, stânga radicală, aflat în dificultate, şi cu partide regionaliste între care separatiştii catalani care îi susţinuseră sosirea la putere în iunie 2018.

Dar socialistul ar prefera să evite să aibă nevoie de aceştia din urmă, întrucât dreapta nu a încetat să-l acuze că a pactizat cu „inamicii Spaniei”, mai ales că aceiaşi separatişti l-au constrâns să convoace aceste alegeri anticipate, refuzând să-i voteze bugetul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS