Acasă Actualitate Antrenor de arte marţiale, operat de urgenţă după ce a fost bătut...

Antrenor de arte marţiale, operat de urgenţă după ce a fost bătut cu cu ranga în plină stradă. Agresorii ar fi interlopi/ Ce spun medicii

-

Un cunoscut antrenor de arte marţiale din oraşul Bârlad, Marian Rădoi, este internat în Spitalul Municipal „Elena Beldiman” din Vaslui, după ce a fost bătut crunt, cu ranga, de persoane necunoscute, informeaza Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Gheorghiţă Bogdan, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că poliţiştii fac cercetări pentru identificarea agresorilor.

„Poliţia a fost sesizată vineri seară despre un bărbat de 39 de ani care a fost agresat în Bârlad de persoane necunoscute, din câte se pare în apropierea locuinţei acestuia. S-a deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Se fac cercetări pentru identificarea agresorilor”, a spus Bogdan.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal „Elena Beldiman” Bârlad, Angelica Gramaticu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că bărbatul agresat a fost operat şi este internat pe secţia de Ortopedie.

„Pacientul se află în stare stabilă, după intervenţia chirugicală de vineri seară în urma unei fracturi deschisă la gamba dreaptă. De asemenea, prezenta policontuzii rezultate din agresiune -plagă contuză occipitală, traumatism toraco-abdominal sever”, a spus Gramaticu.

Surse judiciare au declarat că bărbatul bătut crunt este Marian Rădoi, antrenor în cadrul unui club de arte marţiale din Bârlad. Acesta a fost bătut de mai multe persoane care l-au lovit cu pumnii şi picioarele, dar au folosit şi o rangă. „Au fost mai mulţi agresori, pentru că victima este antrenor de arte marţiale. Au folosit o rangă pentru a-l pune la pământ”, au spus sursele citate.

Presa locală scrie că Marian Rădoi a fost bătut de interlopi.

ȘTIRI VIDEO GdS

Dublă lansare de carte la Biblioteca Judeţeană

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește vineri, 25 octombrie, ora 17.30, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, lansarea volumelor „De la...