ICCJ: Procurorul Mircea Negulescu a fost exclus din magistratură

(Foto: b1tv.ro)


Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, luni, excluderea din magistratură a procurorului Mircea Negulescu, pentru săvârşirea mai multor abateri disciplinare.

Instanţa supremă a menţinut o decizie a Secţiei pentru procurori a CSM din ianuarie 2018, prin care s-a admis acţiunea Inspecţiei Judiciare şi s-a dispus excluderea lui Negulescu din magistratură pentru săvârşirea a cinci abateri disciplinare, relatează Agerpres.

Pe 30 ianuarie 2018, Secţia pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a decis excluderea din magistratură a lui Mircea Negulescu, pentru săvârşirea a cinci abateri disciplinare.

În 4 mai 2017, Inspecţia Judiciară anunţa că Mircea Negulescu a adoptat un comportament inadecvat în cadrul unor discuţii purtate într-un birou din sediul unităţii de Parchet şi a manifestat o atitudine agresivă faţă de unul dintre participanţii la discuţie, sugerând inclusiv existenţa unor date care ar justifica efectuarea de cercetări penale faţă de acesta.


De asemenea, Negulescu era acuzat că a solicitat unui alt procuror, în prezenţa unui martor, a unui avocat şi a unui jurnalist, informaţii cu privire la conţinutul unor interceptări dintr-un dosar pe care celălalt magistrat îl instrumenta.

Mircea Negulescu şi Lucian Onea, fost şef al DNA Ploieşti, sunt anchetaţi penal de Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie pentru represiune nedreaptă şi cercetare abuzivă.

Onea şi Negulescu sunt acuzaţi că l-au determinat prin constrângere pe fostul deputat Vlad Cosma, ameninţându-l în mod direct că o vor inculpa pe sora acestuia, Andreea Cosma, să întocmească în fals o sesizare pe un alt nume şi tabele/liste cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept ‘mită electorală’.


Comenteaza acum

Alte stiri

2 mai 2019

Ucraina comemorează tragedia de acum cinci ani de la Odesa

Ucraina comemorează joi tragedia produsă la 2 mai 2014 la Odesa, când 48 de persoane, în principal proruse, şi-au pierdut viaţa într-un incendiu, în timp ce ONU critică autorităţile de la Kiev pentru că nu au reuşit să-i identifice pe

Sumarul ediției de marţi, 9 aprilie 2019

Actualitate

» Inspecția Muncii a aplicat amenzi în valoare totală de 5.270.513 euro
» Termo opreşte furnizarea căldurii în Craiova, începând de joi
» Deviere trafic pe Autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, până la sfârşitul lunii august
» Prognoza meteo până pe 6 mai
» Nicuşor Constantinescu va rămâne după gratii timp de 7 ani şi 4 luni, după contopirea pedepselor
» Nouă amânare a raportului privind cererea DNA de urmărire penală a lui Tăriceanu
» George Simion are votul primarului independent al municipiului Tulcea, Constantin Hogea
» CNSAS, cerere privind preluarea arhivei SIPA de la MJ
» ICCJ: Procurorul Mircea Negulescu a fost exclus din magistratură
» Regina Elisabeta a II-a intervine în criza Brexit
» Preşedintele Iohannis a trimis o cerere de reexaminare asupra art. 70 din Legea educaţiei naţionale
» DNA: Fostul europarlamentar Petru-Constantin Luhan, trimis în judecată pentru obţinerea pe nedrept de fonduri de la Parlamentul European
» CCR a decis că iniţiativa USR „Fără penali în funcţii publice” este constituţională
» Augustin Lazăr a răspuns acuzaţiilor privind activitatea sa la Aiud
» Mai multe maşini noi decât anul trecut au fost înmatriculate de la începutul lui 2019

Publireportaj

» Disprețul – unitatea de măsură a guvernării lui Dragnea

Local

» Bugetul județului Olt pentru 2019, aprobat

Dolj

» Copacii de pe Râului, pericol pentru canalul colector (Galerie Foto)
» Două filiale PSD din Oltenia, neinteresate de mitingul de susţinere pentru Manda
» Sindicaliştii din industria craioveană, protest în Bucureşti (Video)
» Platformă răsturnată pe Calea Bucureşti
» Întreruperi energie electrică de mâine
» (GALERIE FOTO) Craiova: Platformă răsturnată pe Calea Bucureşti

Gorj

» Campanie de sterilizare a animalelor fără stăpân, la Peştişani
» Luptă grea pe noul Stadion Municipal, încă nefinalizat
» (VIDEO) Gorj: Imagini spectaculoase filmate cu o dronă pe Transalpina
» Retrospectivă GORJFEST- pictură nonfigurativă
» Gorj: Poliţiştii anchetează condiţiile în care o bătrână de 80 de ani a fost lăsată fără îngrijire de fiica ei
» Marele cineast Sergiu Nicolaescu, omagiat la Târgu Jiu
» Gorj: Zăpadă înghețată pe Transalpina
» Gorj: Şeful Policlinicii a fost dat afară

Olt

» DSVSA Olt interzice punctele de sacrificare temporare de Paște
» DSVSA Olt interzice punctele de sacrificare temporare de Paște

Mehedinţi

» Mehedinţi: Ghiulea de tun, descoperită în livada unui cetăţean
» Mehedinţi: Doi şoferi, răniţi într-un accident pe DN 67A

Vâlcea

» Vâlcea: Primăria vrea să amenajeze cu dale elastice încă trei treceri de cale ferată din municipiu
» Vâlcea: Continuă acţiunile de salubrizare a Râmnicului sub genericul „Împreună pentru un oraş mai curat”
» Colectare gratuită a deşeurilor voluminoase şi deşeurile de echipamente electrice şi electronice, în Râmnicu Vâlcea

Sport

» Fotbal / Etapă bunicică pentru echipele Doljului
» Voleibaliştii lui Pascu, după puncte în Capitală
» Alb-albaştrii au demolat-o pe UTA
» Fotbal / Liga Campionilor, sferturi de finală – tur
» Fotbal / Liga a III-a, seria 3 – rezultatele etapei a 22-a
» Fotbal / Comunicat Universitatea Craiova
» Fotbal / România U18 a pierdut amicalul cu Slovacia. Alex Sîrbu – titular, Cătălin Preduţ – rezervă

Sanatate

» Vitamine care îți cresc imunitatea
» Remedii pentru cicatrici

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei
» Corbu cântă de ziua lui Nicu Covaci

Top