13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGorj: Centru cu jacuzi și piscină într-o localitate cu multe gopsodării cu wc-uri în curte

Gorj: Centru cu jacuzi și piscină într-o localitate cu multe gopsodării cu wc-uri în curte

Un centru social multifuncțional, cu jacuzzi, piscină și saună se va construi într-o comună din județul Gorj, unde 40% dintre localnici nu au locuinţele conectate la sistemul de canalizare. Investiția de 100.000 de euro se face din fonduri europene, transmite Mediafax.
Potrivit primarului comunei Bustuchin, Ion Ciocea, începând din această vară, toți cei aproximativ 3.500 de localnici vor avea acces gratuit la un centru social multifuncțional, în valoare de 100.000 de euro, care va fi construit cu fonduri europene.
La centrul social care va fi dotat cu jacuzzi, piscină și saună vor fi așteptate în primul rând persoanele cu dizabilități și tinerii, autoritățile anunțând că va fi angajat un kinetoterapeut.
„O să avem salină, saună, jacuzzi. Este vorba despre un centru social multifuncțional, cu servicii sociale și medicale. Am luat eligibilitatea, semnăm contractul și facem achiziția pentru construire și va fi gata în această vară. Va fi construit lângă sala de sport, avem saună, salină, jacuzzi. Acolo o să angajăm un kinetoterapeut, un asistent, după care venim cu un proiect de un milion de euro, unde trebuie să luăm 250 de tineri și vârstnici care au probleme sociale, defavorizați, cei cu dizabilități. În cadrul acestui proiect se vor angaja 20-30 de persoane, dorim să fie majoritatea tineri, pentru a selecta 250 de persoane din comunitate, care au probleme sociale, la rândul lor 120 trebuie să-i școlarizăm, să-i pregătim pe anumite meserii: 25 de instalatori, agricultori, lucrători comerciali și alte meserii. Avem și un post de profesor de întot. Va fi și un bazin de 20 de metri pătrați pentru a face aceste servicii. Centrul social va fi deschis pentru toată lumea, gratuit”, a declarat primarul comunei Bustuchin, Ion Ciocea.
În localitate există sistem de canalizare și apă dar 40%  din locuințe nu sunt racordate  și nu au un grup sanitar în interior, pentru că localnicii nu își permit costurile. Primarul a spus însă că va încerca să îi ajute pe cetățeni să se racordeze la utilități.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS