Începând cu 15 octombrie, Nicolae Ciucă a fost locțiitorul actualului șef al Statului Major, generalul Ștefan Dănilă

Curtea de Apel București a respins, vineri, acțiunea Ministerului Apărării prin care a solicitat anularea decretului semnat de Klaus Iohannis, de prelungire a mandatului de șef al Statului Major al Apărării pentru Nicolae Ciucă. Decizia nu este definitivă.
„Respinge (…) acţiunea formulată de către reclamantul Ministerul Apărării Naţionale prin ministrul apărării naţionale, în contradictoriu cu pârâţii Preşedintele României Klaus-Werner Iohannis, Administraţia Prezidenţială şi Ciucă Gh. Nicolae Ionel, având ca obiect anularea decretului nr.1331/28.12.2018, ca fiind inadmisibilă în privinţa controlului judecătoresc în contenciosul administrativ asupra actelor de comandament militar definite de art.2 alin.1 lit.l) din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Curtea de Apel Bucureşti”, se arată în minuta instanței.

Curtea de Apel Bucureşti a decis, în 31 ianuarie, să suspende decretul preşedintelui Iohannis prin care a prelungit mandatul comandantului Nicolae Ciucă la conducerea Statului Major al Armatei. La scurt timp după decizia instanţei, MApN a anunţat că pe funcţia de locţiitor al şefului SMAp a fost împuternicit generalul-locotenent Laurian Anastasof. Suspendarea decretului a fost dispusă până la soluționarea dosarului.

MApN a contestat, la Curtea de Apel Bucureşti, decretul prin care a fost prelungit mandatul de şef al Statului Major al Apărării pentru generalul Nicolae Ciucă. Ministerul a cerut suspendarea şi anularea decretului.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat pe 28 decembrie 2018 decretul de prelungire, cu un an, a mandatului generalului Nicolae Ciucă ca şef al Statului Major al Apărării, după ce a respins în şedinţa CSAT propunerea făcută de MApN pentru această funcţie. Ulterior, premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Apărării, Gabriel Leş, au acuzat că şeful statului nu a avut bază legală, deoarece propunerea de prelungire a mandatului nu a venit din partea MApN.

Mariana BUTNARIU
Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.