5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateÎntâlnirea preşedintelui Iohannis cu magistrații s-a încheiat

Întâlnirea preşedintelui Iohannis cu magistrații s-a încheiat

Întâlnirea președinteleui Klaus Iohannis cu reprezentanți ai magistraților pe tema situației din sistemul judiciar și a modificărilor aduse legilor Justiției s-a terminat după aproape o oră și jumătate.

La întâlnirea de la Palatul Cotroceni au fost prezenți, printre alții, președintele CSM, Lia Savonea, președintele UNJR, Dana Gârbovan, precum și președintele instanței supreme, Cristina Tarcea, precum și reprezentanți ai Asociației Forumul Judecătorilor, Asociației Inițiativa pentru Justiție, Asociației Magistraților din România, LiderJust, Asociației Procurorilor din România și Asociației Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor.

„Astăzi discutăm despre Justiție și despre legile Justiției. Ca să nu apară impresii eronate și vreau să fie preluată această declarație”, a spus președintele Klaus Iohannis, la începutul discuțiilor, potrivit Mediafax.
Anterior, judecătorul Cristi Danileț anunțase pe Facebook că reprezentanții magistraților sunt invitați la Cotroceni pentru discuții cu șeful statului „pe tema reformei justiției și a referendumului pe justiție”.
Marți, președintele Iohannis a avut consultări cu reprezentanții societății civile pe tema organizării unui referendum pe justiție în aceeași zi cu alegerile europarlamentare – 26 mai. Ulterior, întrevederii reprezentanții societății civile au declarat că președintele Klaus Iohannis va convoca „în mod cert” referendum pe justiție în ziua alegerilor europarlamentare, fiind „nu aproape, nu posibil”, ci hotărât în acest sens.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS