16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCCR a amânat pentru 9 aprilie discutarea sesizării USR şi PNL pe legea privind ariile naturale protejate

CCR a amânat pentru 9 aprilie discutarea sesizării USR şi PNL pe legea privind ariile naturale protejate

Curtea Constituţională a amânat miercuri pentru data de 9 aprilie discutarea sesizării USR şi PNL cu privire la Legea pentru modificarea şi completarea OUG 75/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul protecţiei mediului.
USR şi PNL au sesizat, pe 15 februarie, CCR cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor Legii privind aprobarea OUG nr. 75/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul protecţiei mediului şi al regimului străinilor, obiecţie formulată în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi al art. 11 alin. (1) lit. A. a) şi art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Sesizarea a fost semnată de 13 senatori de la USR şi de 14 parlamentari de la PNL.
În opinia semnatarilor sesizării, nu se explică regimul de urgenţă al unei astfel de măsuri şi nu face obiectul unei ordonanţe de urgenţă. De asemenea, legea nu vine cu măsuri tranzitorii în cazul ariilor protejate din care organizaţiile neguvernamentale au fost eliminate, iar neclaritatea actului normativ pune în pericol derularea contractelor de custode până la ajungerea la termen, explicau parlamentarii USR.
USR mai susţinea că dreptul fundamental la un mediu curat şi sănătos nu este respectat prin adoptarea acestei legi care creează „o stare de pericol” asupra integrităţii ariilor naturale protejate prin naşterea unui vid legislativ.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS