12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateZiua internaţională pentru eliminarea discriminării rasiale

Ziua internaţională pentru eliminarea discriminării rasiale

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) marchează, anual, pe 21 martie, Ziua internaţională pentru eliminarea discriminării rasiale.

În această zi, în 1960, poliţia a deschis focul şi a ucis 69 de persoane la o demonstraţie paşnică din Sharpeville, Africa de Sud, împotriva legilor care justificau apartheidul. Proclamând Ziua în 1966, Adunarea Generală a cerut comunităţii internaţionale să-şi intensifice eforturile pentru a elimina toate formele de discriminare rasială (Rezoluţia 2142).

De atunci, sistemul de apartheid din Africa de Sud a fost înlăturat, legile şi practicile rasiste au fost eliminate în multe ţări şi a fost construit un cadru internaţional pentru combaterea rasismului, ghidat de Convenţia Internaţională privind Eliminarea Discriminării Rasiale.

Potrivit ONU, Convenţia se apropie acum de ratificarea universală, totuşi, multe persoane, comunităţi şi societăţi suferă de nedreptatea şi stigmatizarea pe care le aduce rasismul.

Lupta împotriva rasismului este o chestiune prioritară pentru comunitatea internaţională şi se află în centrul activităţii Oficiului Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului, informează ONU.

Încă de la înfiinţare, Organizaţia Naţiunilor Unite a fost preocupată de această problemă, iar interzicerea discriminării rasiale este consacrată în toate instrumentele internaţionale fundamentale ale drepturilor omului. Ea impune obligaţii statelor şi le încurajează să elimine discriminarea în sfera publică şi privată. Principiul egalităţii cere, totodată, statelor să adopte măsuri speciale pentru a elimina condiţiile care cauzează sau contribuie la perpetuarea discriminării rasiale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS