10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAlegerile europarlamentare, deosebit de importante pentru viitorul Europei (Corespondență din Bruxelles)

Alegerile europarlamentare, deosebit de importante pentru viitorul Europei (Corespondență din Bruxelles)

În condițiile în care majoritatea cetățenilor europeni doresc să fie în UE și se bucură de avantajele Uniunii Europene, totuși mulți nu participa la aceste alegeri. De aceea, reprezentanții Parlamentului European invita cetățenii europeni, inclusiv pe cei din România, să meargă la vot.

Alegerile europarlamentare de pe 26 mai sunt definitorii pentru viitorul Europei, iar pentru acest lucru este foarte important ca cetățenii europeni să meargă la vot. Acesta este mesajul transmis de la Parlamentul European, cu doar două luni înainte de data alegerilor.
Reprezentanți ai Direcției Generale de Comunicare din Parlamentului European s-au întâlnit, marți, la Bruxelles, cu ziariști români din presa locală. Șefa Departamentului Media din Parlamentul European (PE), Raffaella de Marte, a precizat că „alegerile de anul acesta sunt foarte importante, fiind într-un moment decisiv pentru continent. Prin deciziile pe care le ia, Parlamentul European se preocupă de viaţa fiecărui cetățean al Uniunii Europene. Trebuie să le explicăm cetățenilor că aceste alegeri sunt la fel de importante ca și alegerile parlamentare din ţările lor“. Ea a mai spus că există o luptă pentru Parlamentul European în rândul politicienilor, astfel că există o polarizare în politica, polarizare „care nu a mai fost văzută până acum“ în Europa, iar partidele tradiționale duc lupte să își mențină electoratul.

Importanţa votului pentru Europa

De componenţa viitoare a Parlamentului European depind și deciziile politice și economice ale Europei. „În funcție de componența viitoare a PE, va avea o influenţa asupra alegerilor și deciziilor viitoare ale Comisiei Europene“, a arătat Raffaella de Marte.
Șefa Departamentului Media din PE a subliniat că deși cea mai mare parte a cetățenilor europeni se bucură de beneficiile Uniunii Europene, doresc să fie membri în UE în continuare, însă, în mod paradoxal, nu doresc să iasă la vot, la alegerile europarlamentare. Întrebata dacă nu cumva cetățenii nu sunt motivați să aleagă persoanele propuse pe liste de diverse partide, ea a menţionat ca partidele politice trebuie să își mobilizeze electoratul, însă un rol important îl au cetățenii, care ar trebui să conștientizeze importanţa votului lor: „Nu este doar un vot pentru politicienii ţării tale, ci este un vot pentru întreaga Europa“.
Anul acesta, alegerile europarlamentare au loc între 23-26 mai, data fiind diferită de la o ţară la alta. În România, data alegerilor europarlamentare a fost stabilită pentru 26 mai.

Acțiuni împotriva fenomenului „Fake news“

Parlamentul European, împreună cu Comisia Europeană și cu unități specializate de servicii ale Uniunii Europene fac tot ce pot pentru a proteja informaţiile din UE. În acest sens, există o strânsă colaborare cu Facebook – rețeaua pe care se propagă cel mai ușor informații ce pot fi catalogate drept fake news – și se discută cu Facebook să blocheze mai alert informațiile fake care se propagă. „Avem un sistem de alerte pentru fake news, la nivelul Parlamentului European“, a spus Raffaella de Marte. Ziariștii au ridicat problema fake news lansate chiar din zona Guvernului, aşa cum s-a întâmplat în căzut Codrutei Kovesi, când au fost transmise date inexacte chiar de către Guvern. Deși Rusia a avut în ultimul an un impact important în zona fake news, șefa Departamentului Media din Parlamentul European a precizat că, de-a lungul anilor, sursă cea mai mare de fake news a fost localizată în Marea Britanie. Care ar mai fi soluția pentru a nu se răspândi știrile fake cu atâta repeziciune? Populația să urmărească surse de informare de încredere. „Cercetările arată ca oamenii cred din ce în ce mai mult în sursele tradiționale de ştiri, care sunt de încredere“, a precizat Raffaella de Marte.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS