11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCum şi ce mâncăm în acest sezon?

Cum şi ce mâncăm în acest sezon?

O prima indicaţie ar fi să folosim cât putem verdeţurile care cresc spontan imediat de cum dă căldura – urzica, banuţeii, leurdă.

Ele sunt alimente-medicament, folosite în preparate culinare, dar şi sub forme farmaceutice cu indicaţii pentru diferite afecţiuni.

În acest caz, avem certitudinea, în primul rand, că nu sunt modificate genetic şi nu s-au folosit nici îngrăşăminte.

Toate aceste ierburi de primăvară au pe lângă rol vitaminizant, un rol depurativ, de detoxifiere, de drenare a căilor biliare şi urinare, de curăţare a pereţilor vaselor sangvine, chiar rol antiinfecţios.

De proprietăţile lor pot profita pacienţii cu afecţiuni hepatice, renale, cu dislipidemii, cu afecţiuni cardiovasculare, afecţiuni reumatice, afecţiuni respiratorii de tip bronşite, astm bronsic, pacienţii cu diferite alergii, chiar şi cei cu alergii de primavară pentru că este întărită imunitatea.

Au şi un puternic rol antidepresiv, ajutând să trecem mai repede peste aşa-zisa astenie de primavară care este de fapt reacţia adaptativă a sistemului nervos şi a organismului în ansamblu la schimbarea de anotimp.

Verdeţurile ca mărarul sau pătrunjelul sunt o sursa importantă de vitamina C. 100 grame mărar conţin 100 mg vitamina C, iar 100 grame pătrunjel conţin 100 mg vitamina C, necesarul zilnic fiind de 40 mg.

Au rol în reglarea funcţiilor glandelor tiroida şi suprarenale, în cataracta sau retinopatii degenerative, având un puternic rol antioxidant.

Aceleaşi proprietăţi benefice le au şi alte verdeţuri cum ar fi spanacul, o relativ importantă sursa de fier şi oligoelemente sau salata de sezon.

Urmează toate celelalte legume aflate în faza de creştere şi dezvoltare, neajunse la maturitate, care sunt mult mai bogate în nutrienţi decât legumele mature.

La fel şi fructele primaverii sunt o sursă importantă de săruri minerale, cu rol în afecţiunile cardiovasculare, osteoporoză şi glucide permise pacienţilor cu diabet zaharat.

Dar pe lângă legume, lactatele şi ouale sunt calitativ superioare primăvara, animalele hranindu-se cu verdeţurile naturii.

De asemenea, carnea de peşte este indicată în acest sezon, pentru că este săracă în colesterol.

În general, sunt suficiente 150 – 200 grame carne de peşte ca sursă de proteină de origine animală. Cam 750-1000 grame legume şi fructe ar fi bine de consumat pe zi, sub diferite forme.

De preferat forma crudă, dar pentru cei cu ulcer gastro-duodenal, gastrite, colite, diferite afecţiuni gastrointestinale se pot consuma sub formă fiartă, coaptă, iar fructele sub formă de compot, sau în prăjituri.

Avantajul este ca au volum mare, umplu stomacul şi dau senzaţia de saţietate, dar nu sunt calorigene, consumul lor crud, copt, sau fiert fără alte adausuri ajută în curele de slabire.

Se pot prepara şi sucuri din legume şi fructe, adevarate concentrate de sănătate, cu atenţie la dozaj în unele cazuri.

De exemplu, sucul de pătrunjel – nu mai mult de 100 mililitri pe zi, pătrunjelul fiind extrem de concentrat în principii active, sau cel de morcovi – maxim 150- 200 mililitri, cu pericolul ca pielea să capete o culoare gălbuie din cauza beta-carotenului, dar trece după încetarea curei.

Dacă rămânem fideli dietei propuse de primăvară, rămane întrebarea dacă suplimentele alimentare pot fi administrate în acest sezon.

Curele cu vitamine şi minerale, cu durată de aproximativ două săptămâni, pot fi indicate copiilor, pentru că în aceste prime luni se produce accelerarea creşterii, ajutăm deci procesul creşterii în înălţime, iar la cei în vârstă procesul de asimilare a principiilor nutritive se face mai greu, de aceea este bine să se facă suplimentarea cu vitamine şi minerale, pentru o mai bună şi mai rapidă adaptare. (sursa:avantaje.ro)

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS