Pană de curent în Venezuela: 15 pacienţi dependenţi de dializă au decedat



Cincisprezece pacienţi suferind de boli renale au decedat din cauza lipsei dializei în Venezuela în timp ce ţară este paralizată de 48 de ore de o pană de curent gigant, a anunţat sâmbătă un ONG care se ocupă de probleme de sănătate, informează duminică France Presse, potrivit Agerpres.

“Între ieri şi astăzi, am înregistrat 15 decese din cauza absenţei dializei. Nouă dintre aceste decese au fost înregistrate în statul Zulia, două în statul Trujillo şi patru la spitalul Perez Carreno din Caracas”, a declarat pentru AFP Francisco Valencia, director al Coaliţiei organizaţiilor pentru dreptul la sănătate şi viaţă (Codevida).

“Situaţia persoanelor cu insuficienţă renală este foarte dificilă, critică, este vorba despre 95% dintre unităţile de dializă, care ar putea ajunge la 100% în prezent, paralizate din cauza lipsei de electricitate”, a spus Valencia.

Venezuelenii se confruntă de joi după-amiază cu cea mai gravă pană de curent din istoria ţării. Guvernul o atribuie unui “război al electricităţii” condus de Statele Unite şi de liderul opoziţiei Juan Guaido, preşedintele interimar autoproclamat, recunoscut de aproximativ cincizeci de ţări după 23 ianuarie.

“În cele câteva unităţi de dializă unde există generatoare electrice, a devenit dificil să le repornim din cauza lipsei de combustibil”, a adăugat Valencia.

Referindu-se la numărul de persoane care au nevoie de dializă în mod regulat în Venezuela, directorul Codevida a avertizat că pana de curent în continuare “ar putea conduce la moartea a mai mult de 10.200 de pacienţi”.


Vineri, “48 de copii dependenţi de singura unitate pediatrică de dializă din ţară nu au putut beneficia de dializă”, a adăugat el.

Alţi pacienţi suferă de asemenea din cauza întreruperii curentului şi lipsei generatoarelor electrice în spitale, potrivit lui Valencia.

Preşedintele Nicolas Maduro a denunţat sâmbătă un nou “atac cibernetic” care ar fi împiedicat restabilirea electricităţii în întreaga ţară, confruntată de peste două zile cu uriaşa pană de curent.

AGERPRES



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de duminică, 10 martie 2019

Actualitate

» Marian Jean Marinescu dezvăluie cum s-a format comisia care negociază postul de procuror-șef european pentru Kovesi
» (VIDEO) Primăria face reclamă parcărilor cu plată dintre blocuri
» Marian Jean Marinescu dezvăluie cum s-a format comisia care negociază postul de procuror-șef european pentru Kovesi 
» Un selfie îl poate costa viaţa. Copil de 12 ani, electrocutat după ce s-a urcat pe vagon de tren
» Risc major de avalanșe în stațiunile montane
» Ministrul Transporturilor: Toţi românii vor să vadă că banii lor se duc şi în drumuri
» Elevii susţin mâine simularea pentru evaluarea naţională
» Excedentul României în comerţul internaţional cu energie electrică a fost de 90 de milioane euro
» S-a amânat termenul pentru depunerea Declarației Unice
» Români care aruncau în aer bancomate, prinși în Spania. Ei foloseau substanța „mama lui Satan”
» Dragnea, întâmpinat de protestatari la Călăraşi
» Sprijin financiar lunar pentru fermierii care angajează tineri, conform unui proiect pus în dezbatere publică
» Incendiu PUTERNIC la un depozit de materiale de construcţii din Bacău. Pompierii au intervenit cu şase autospeciale
» Craiova: Zece şoferi au rămas ieri fără permise
» Craiova: Suspect de comiterea mai multor furturi, identificat de Secţia 3 Poliţie
» Marinari repatriaţi după ce autorităţile au vândut vasul din Portul Constanţa şi au plătit salariile
» Ludovic Orban: PNL va uza “de toate armele din dotare” ca să împiedice constituirea Fondului Suveran de Investiţii şi Dezvoltare
» Pană de curent în Venezuela: 15 pacienţi dependenţi de dializă au decedat
» O femeie a murit după ce salteaua pe care dormea a ars mocnit, fără să cuprindă restul locuinţei
» Lăsatul secului pentru Postul Sfintelor Paşti
» Tragedie aviatică în Etiopia: Un avion cu 157 de oameni la bord s-a prăbușit. Nu există supraviețuitori – UPDATE
» Jumătate de ţară, sub cod galben de vânt puternic/ Copaci şi bucăţi de acoperiş au căzut în Braşov
» Copaci căzuţi pe carosabil în judeţul Braşov
» Accident soldat cu trei victime, între o maşină şi un tir, pe DN 65
» ANAF anunţă controale masive

Dolj

» Ce „prostii“ a mai făcut Direcţia de Impozite şi Taxe Craiova
» (VIDEO) Ţuglui, comuna oamenilor întreprinzători
» Cartofii timpurii de Mârşani, pe pieţe din luna mai
» Sala Polivalentă, greu de climatizat
» Incendiu de vegetaţie în zona Balta Craioviţa

Gorj

» 62 de ani de la trecerea la cele veșnice a marelui sculptor Constantin Brâncuși
» Se deschid mai multe şantiere în municipiul Târgu Jiu
» ITM a anchetat 71 de accidente de muncă la CEO
» Sala Sporturilor mai are nevoie de reparaţii
» Gorj: Incendii de vegetație uscată în patru localități
» ANM: 23 de judeţe sub COD GALBEN de vânt

Sport

» Cârţu ar putea să revină la „U“ Craiova. Update: Clubul a oficializat mutarea
» Doljenii n-au pierdut la Liga a III-a
» Gorjenii au comis-o acasă
» Lică şi ai lui au „bombardat“ Steaua (VIDEO)
» SCM a trecut la pas de Slatina
» Fotbal / Victorie scurtă în primul meci cu Astra din play-off
» Baschet / Exclusiv: Toma știe unde s-a pierdut meciul de pe terenul campioanei
» Fotbal / „Satelitul“ a plecat cu un punct de la Colibași
» Volei (f) / Fetele lui Zlotea n-au „întors“ meciul cu Oradea

Sanatate

» Cele mai importante surse de calciu

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Jennifer Lopez şi Alex Rodriguez s-au logodit după o relaţie de doi ani

Top