8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMarian Jean Marinescu dezvăluie cum s-a format comisia care negociază postul de procuror-șef european pentru Kovesi 

Marian Jean Marinescu dezvăluie cum s-a format comisia care negociază postul de procuror-șef european pentru Kovesi 

Europarlamentarul PNL Marian Jean Marinescu a susținut duminică o conferință de presă în care a subliniat că Laura Codruța Kovesi era alegerea logică a parlamentului comunitar pentru funcția de procuror-șef european. „Este vorba despre un candidat din România care a fost pe primul loc pe lista de referință a evaluatorilor tehnici, iar în mod normal, dacă nu ar fi existat demersurile rușinoase făcute de PSD-ALDE în țară și la Bruxelles, astăzi era încheiată treaba. De fiecare dată, primul pe listă a fost mereu cel selectat și asta pentru că o analiză tehnică e mai importantă ca una politică”, a spus Marinescu. Europarlamentarul a fost comunicator din partea grupului popularilor europeni pe această problemă, propunând chiar unul dintre cei trei membri ai delegației PE care va negocia cu Consiliul UE (format din ambasadorii statelor membre) numele persoanei care va ocupa această funcție. În cărți sunt Laura Codruța Kovesi și candidatul francez, Jean Francois Bonhert.

„Echipa Consiliului avea trei persoane, trei ambasadori, şi atunci şi PE ar fi fost normal să aibă o comisie formată din trei persoane… două erau aproape clare şi pe al treilea l-am propus eu, anume vicepreşedintele PPE, doamna Sargentini (Judith Sargentini) de la Grupul Verzilor, iar la momentul acela Grupul Verzilor a spus imediat că este de acord. O altă colegă, de la socialişti, a spus că este o propunere foarte bună şi s-a încheiat foarte repede”, a mai spus Marinescu. Inițial, doar reprezentantul socialiștilor, Claude Moraes, ar fi fost trimis să negocieze cu Consiliul UE, însă pe parcurs s-a oferit și Ingeborg Grassle (PPE), iar cu propunerea lui Marinescu echipa a ajuns la trei membri. În mod normal, Parlamentul European ar trebui să-și impună voința, deoarece aici s-a votat nominal candidatul propus, în timp ce în Consiliul UE s-au acordat punctaje.

În altă ordine de idei, Marian Jean Marinescu a mai precizat că PNL își va anunța pe 16 martie lista de candidați la Parlamentul European, în sala Romexpo din București. La eveniment va participa și Manfred Weber, candidatul PPE la președinția Comisiei Europene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS