10.6 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn obicei sănătos poate crește cu o treime capacitatea creierului și poate preveni demența încă din copilărie

Un obicei sănătos poate crește cu o treime capacitatea creierului și poate preveni demența încă din copilărie

Demența este o boală destul de frecventă la persoanele în vârstă, ea apare la un adult din 15 de peste 65 de ani și la unul din 4 adulți peste 85 de ani, potrivit doctorulzilei. Se caracterizează printr-un declin progresiv al funcțiilor mintale. Sunt afectate memoria, limbajul, intelectul, abilitățile sociale, reacțiile emoționale, comportamentul. Pe măsura evoluției bolii se reduce posibilitatea de a realiza activitățile zilnice.

Din păcate nu există un tratament care să oprească evoluția bolii, însă ea poate fi prevenită încă din copilărie prin practicarea exercițiilor fizice. Alergatul, practicarea unui sport, gimnastica și chiar plimbatul câinelui pot stimula activitatea creierului.

Peste 9.000 de persoane care au luat parte la o cercetare de 40 de ani diind urmărite încă de la vârsta de 11 ani. Participanții au fost chestionați în legătură cu practicarea exercițiilor fizice și au fost supuși unor teste de memorie, atenție și învățare.

Potrivit rezultatelor, participanții care făceau mișcare săptămânal au avut rezultate mai bune la testele de memorie, învățare și raționament la vârsta de 50 de ani, decât cei care făceau exerciții de 2-3 ori pe lună sau mai rar.

Până și în cazul celor care au făcut sport doar o dată pe săptămână, declinul cognitiv a fost redus cu 10%.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS