11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSens giratoriu în faţa Aeroportului Craiova

Sens giratoriu în faţa Aeroportului Craiova

Deputatul PNL Nicolae Giugea a anunţat pe facebook că Ministerul Transporturilor a aprobat proiectul pentru constrirea unui sens giratoriu la ieşire din municipiul Craiova, în faţa Aeroportului Craiova. Zona este conoscută pentru frecvenţa accidentelor de circulaţie, provocate de cele mai multe ori de şoferii care intră în parcarea Aeroportului fără a acorda prioritate autoturismelor care circulă regulamentar.

Deputatul Nicolae Giugea nu a precizat când vor începe lucrările, ci doar că proiectul a fost aprobat. „În octombrie 2017 am inițiat un demers prin care solicitam rezolvarea problemei traficului din zona Aeroportului prin amenajarea unui sens giratoriu. Am trimis atunci solicitări Prefecturii Dolj, Consiliului Județean și Ministerului Transporturilor. După un an și patru luni, în sfârșit demersul dă roade și proiectul urmează să fie pus în aplicare. A durat mult și, cred că șansa a fost că la Transporturi nu mai este niciun ministru care să încurce lucrurile. Așa, funcționarii din Minister au fost mai ușor de convins să dea drumul la proiect. Mă bucur că inițiativa mea dă roade, dar cred că ar fi trebuit să fie rezolvată mult mai repede”, a scris Giugea pe pagina sa de facebook.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS