10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateExpediție românescă în Himalaya pentru copiii cu boli incurabile

Expediție românescă în Himalaya pentru copiii cu boli incurabile

O expediţie alcătuită din opt alpinişti români va încerca să escaladeze în primăvară vârful Lobuche East (6.119 m) din Munţii Himalaya, pentru a atrage atenţia asupra situaţiei grele în care se află cei peste 100 de copii îngrijiţi de Fundaţia Copii în Dificultate, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

Expediţia, care va dura 19 zile, va demara pe 19 martie, iar echipa este alcătuită din liderul Sorin Fiţu, Angela Deiac, Remy Pătulea, Traian Hasas, Răzvan Căpriţă, Marius Cismaru, Toma Lazăr şi Alexandru Tudose, ascensiunea pe vârful Lobuche East (6.119 m) fiind prevăzută pentru ziua de 31 martie, iar întoarcerea în ţară pe data de 6 aprilie.

Alexandru Tudose este un om obişnuit, care are o afacere în construcţii de hale industriale, experienţă în vânzări, proiecte umanitare şi educaţionale. Este de asemenea business coach şi speaker motivaţional. În urmă cu doi ani, şi-a propus să îşi cunoască limitele, iar apoi să le extindă. S-a antrenat câteva luni şi a urcat pe vârful Uhuru, Kilimanjaro (5.895 m), cel mai înalt vârf din Africa.

„M-a impresionat enorm ceea ce fac oamenii de la Fundaţia CID, dedicarea lor, dragostea cu care îi înconjoară pe copiii de care au grijă. Şi m-am hotărât că trebuie să fac şi eu ceva. Să atrag atenţia. Aşa s-a născut campania Himalaya Climb4Dreams. Vă rog să fiţi alături de noi”, a declarat Alexandru Tudose. Oricine poate sprijini copiii cu boli incurabile de la Fundaţia CID prin donaţii în contul RO60 BRDE V391 9447 4260 – BRD sau trimiţând un SMS cu mesajul ZILE la 8844 (2 euro).

Fundaţia Copii în Dificultate (CID), prima organizaţie caritabilă din România, a fost fondată în 1990. De-a lungul timpul, a îngrijit peste 18.000 de copii atinşi de maladii incurabile sau aflaţi în fază terminală, a copiilor infestaţi cu HIV/SIDA, copiilor cu tulburări din spectrul autist. Cei mai mulţi au fost abandonaţi în spital de mamele lor. În prezent, fundaţia are în grijă de peste 100 de copii. Îngrijirea fiecărui copil costă 7.819 lei în fiecare lună. Fundaţia CID împlineşte anul acesta 30 de ani de la înfiinţare şi peste 18.000 de copii îngrijiţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS