Augustin Lazăr: „Trebuia făcut un studiu de impact privind recursul compensatoriu”



Procurorul general al României, Augustin Lazăr, susține că trebuia făcut un studiu de impact privind recursul compensatoriu în urmă cu 2 ani și că se observă un grad de agresivitate la care au contribuit cei care au fost eliberați, parchetele fiind în situația de a depune din nou eforturi pentru a-i prinde.

„Este foarte clar că este nevoie de soluții legislative. Noi avem experți, avem resurse. Aceste lucruri trebuiau făcute încă de acum 2 ani. Poziția Ministerului Public a fost mereu că trebuie făcute studii de impact înainte să se adopte soluții legislative. Acum vedem și noi că soluțiile legislative trebuie luate și mai presus de toate trebuie f-ăcute investiții în spații de deținere. România a fost condamnată tocmai pentru condițiile de deținere care nu sunt la standarde europene. Înainte de a căuta vinovați pentru această legislație în curs trebuie să ne gândim la soluțiile concrete, la investițiile în spațiile de reținere”, a declarat Aguustin Lazăr, la ieșirea din sediul CSM.

Potrivit procurorului general, Ministerul Justiției și Guvernul trebuie să găsească o soluție, pentru că acestea sunt instituțiile care conduc strategia de politică penală. Augustin Lazăr a mai spus că nu se poate spune că agresivitatea a scăzut, după ce a intrat în vigoare legea recursului compensatoriu.


„Dimpotrivă, există un anume grad de nervozitate pe care-l observăm, iar persoane care au ieșit din mediul penitenciar au avut o contribuție la valul de agresivitate pe care-l observăm. (…) Ministerul Public, cu resursele pe care le are, după ce a investit o dată și a exercitat acțiunea penală împotriva acelor persoane, a fost pus din nou în situația să îi prindă, din nou să le dovedească vinovăția, să exercite acțiunea penală împotriva acestor persoane. Noi, dacă am fi făcut studiile de impact, puteam cu ușurință să prevedem acest lucru”, a mai spus Augustin Lazăr.



Comenteaza acum

Alte stiri

15 februarie 2019

Primăria din Stoina, condusă de un consilier local

Primăria din Stoina se află într-o situaţie nemaintâlnită. A rămas fără primăriţă şi urmează să rămână şi fără viceprimar. Primăriţa Ioana Buşe şi-a pierut mandatul după ce a fost condamnată definitiv la un an şi şase luni de închisoare. ...

Sumarul ediției de joi, 17 ianuarie 2019

Actualitate

» Dăncilă va trimite la Cotroceni, aceleași propuneri de miniștri pentru Dezvoltare și Transporturi
» Judecătorii CCR se vor pronunța abia pe 6 martie asupra legii care interzice organizarea referendumului în aceeași zi cu euroalegerile
» Papa Francisc va vizita pe 31 mai Catedrala Mântuirii Neamului
» Corina Creţu: Candidez pentru alegerile PE din partea Pro România
» Estonia și România, cea mai ridicată rată anuală a inflației din Uniunea Europeană, în decembrie
» P.E. condiționează accesul la fondurile europene de independența justiției
» Klaus Iohannis a trimis o scrisoare premierului Dăncilă cu motivul de refuz a propunerilor de numire a Olguţei Vasilescu şi Mircea Drăghici
» Cele mai importante descoperiri istorice din 2018
» De ce ni se cariază dinţii?
» Celulele cancerului mamar au fost transformate, cu succes, în grăsime. Procesul opreşte apariţia metastazelor
» Provocările periculoase şi farsele care pot duce la tragedii, interzise pe YouTube
» Culoarea anului 2019 pentru păr
» Paşi către o mai bună cunoaştere de sine
» Doi candidați pentru șefia Spitalului Județean Craiova
» Ţările membre care pun în pericol statul de drept riscă să piardă bani europeni

Publireportaj

» Top 5 sfaturi pentru a deveni un jucător de succes

Local

» Furt de un milion de lei de sub ochii unei instituţii a statului
» O femeie acuză medicii că și-a pierdut mâna dreaptă

Dolj

» Doi candidați pentru șefia Spitalului Județean Craiova
» Zece milioane de euro pentru modernizarea „drumului lubeniţelor“
» Câţi copii din Dolj şi-au găsit o familie în 2018
» Cum va arăta Spitalul Regional Craiova
» (VIDEO) Elevă apostrofată într-o şcoală din Craiova: „Du-te la mă-ta acasă, dacă e frig!“
» (VIDEO) Accident violent pe DN 6, la ieşire din Filiaşi
» Craiovean reţinut pentru atacul armat din Rovine
» Întreruperi energie electrică de luni
» Acesta este SUV-ul pe care-l va produce Ford la Craiova?
» Dolj: Prinsă cu ţigări fără marcaj fiscal
» Craiova: Scriitorul Mihai Firică, distins cu Premiul pentru poezie al Festivalului Internațional de Literatură “Mihai Eminescu”

Gorj

» Lucrările la noul padoc vor începe în primăvară
» Bonusuri duble şi proteste încheiate pentru minerii din CEO
» Premierul Viorica Dăncilă, atac la Ministrul Energiei
» Gorj: Minerii au renunțat la proteste

Olt

» Olt: Numărul pacienților diagnosticați cu gripă a ajuns la 31

Vâlcea

» Râmnicu Vâlcea: A fost recepţionată lucrarea de refacere a rigolelor de la Depozitul de deşeuri Feţeni
» Un vâlcean agresiv a primit interdecţie de a se apropia de soţie

Sport

» (VIDEO) Alb-albaştrii au avut mult noroc la tragerea la sorţi
» Adrian Cârstea, la CSO Filiaşi
» (VIDEO) Academia „GP“ propune noi nume fotbalului românesc
» (VIDEO) Fetele lui Zlotea pregătesc prima victorie din 2019
» Reveniţi-vă odată!
» Baschetbaliştii Craiovei n-au teamă de campioni

Sanatate

» Cum prevenim cancerul de colon
» Preparate din plante care combat febra

Educatie

» ISJ Dolj nu mai reduce centrele de examen pentru elevi

Magazin

» Horoscopul de weekend
» Reţeta de weekend – Clătite cu ciuperci
» Bancul zilei
» Cele mai intimidante 4 zodii
» Eveniment în premieră națională: Teatrul EXCELSIOR în Cartea Recordurilor

Top