6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCe se va întâmpla dacă parlamentul britanic votează împotriva acordului privind Brexitul ?

Ce se va întâmpla dacă parlamentul britanic votează împotriva acordului privind Brexitul ?

Premierul britanic Theresa May are nevoie să obţină pe 11 decembrie în parlamentul de la Londra un vot favorabil pentru acordul privind Brexitul pe care l-a convenit cu Uniunea Europeană, dar critici faţă de acest acord vin din toate părţile, iar şansele ca legislativul britanic să valideze acest document par a fi în prezent destul de slabe, menţionează agenţia Reuters într-o analiză despre posibilele consecinţe ale unui asemenea vot negativ.

Conform legislaţiei britanice, într-o astfel de eventualitate guvernul de la Londra va avea la dispoziţie 21 de zile pentru a decide ce intenţionează să facă mai departe.

Executivul condus de Theresa May a transmis deja că dacă legislativul respinge documentul Regatul Unit va ieşi din UE fără niciun acord. Totuşi, realitatea imensei incertitudini din a cincea cea mai mare economie a lumii şi posibila reacţie negativă a pieţelor financiare impun o reacţie politică mai atentă.

Iată care ar fi posibilele implicaţii ale respingerii acordului privind Brexitul de către parlamentul britanic:

Demisia

Theresa May ar putea demisiona de la conducerea Partidului Conservator, fapt ce ar declanşa o competiţie internă în partid pentru desemnarea unui nou şef al formaţiunii care să o înlocuiască şi în funcţia de premier, fără să fie convocate alegeri legislative anticipate. Theresa May a refuzat până în prezent să vorbească despre eventualitatea unei demisii.

Demiterea

Eforturile îndelungi depuse chiar de unii membri ai Partidului Conservator de a o înlătura pe Theresa May ar putea căpăta un nou elan odată cu o respingere a acordului privind Brexitul. Dacă cel puţin 48 din cei 315 parlamentari conservatori cer plecarea ei, atunci partidul va organiza un vot intern de încredere. Dacă Theresa May pierde la acest vot va fi iniţiată o competiţie internă pentru a o înlocui, de asemenea fără să fie convocate alegeri anticipate.

Votul de neîncredere

Opoziţia laburistă ar putea iniţia o moţiune de cenzură împotriva guvernului, în încercarea de a prelua conducerea acestuia fără să fie organizate alegeri anticipate. Dacă guvernul pică, atunci laburiştii vor avea la dispoziţie 14 zile pentru a dovedi, tot printr-un vot în parlament, că pot coagula o majoritate pentru a forma guvernul.

Alegerile anticipate

Dacă nici laburiştii nu reuşesc să formeze un guvern după ce Theresa May ar pierde votul de încredere vor fi convocate alegeri anticipate. Dar şi Theresa May ar putea convoca aceste alegeri dacă cel puţin două treimi dintre parlamentari sunt de acord, deşi ea a spus deja că un astfel de scrutin nu ar fi în favoarea interesului naţional.

Renegocierea

Guvernul de la Londra, indiferent dacă Theresa May rămâne sau nu premier, ar putea cere o renegociere a termenilor acordului privind Brexitul, încercând să obţină din partea UE unele concesii, pentru ca apoi textul revizuit să fie din nou supus votului legislativului de la Londra. Însă atât Theresa May cât şi Bruxelles-ul au spus că documentul deja convenit nu va mai fi redeschis negocierii.

Un al doilea referendum

Ideea organizării unui al doilea referendum privind Brexitul este dificil de pus în practică, dar un grup destul de vocal de parlamentari o susţin cu îndârjire. Theresa May a exclus până în prezent o asemenea eventualitate.

Amânarea sau anularea Brexitului

Guvernul de la Londra ar putea încerca să prelungească perioada de negocieri cu UE pentru definitivarea relaţiei viitoare, în speranţa că în final acordul va fi mai favorabil Regatului Unit. O variantă este şi renunţarea la Brexit, posibilitate de asemenea respinsă până în prezent de Theresa May.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS